Melania Trump a devenit casnică
Dimensiune font:
Melania Trump și-a părăsit postul de primă doamnă acum o lună, retrăgându-se în Florida cu Donald, ca să se concentreze, aparent, pe viața de casnică. În timp ce lumea întreagă se întreabă ce mai plănuiește fosta FLOTUS, CNN a dezvăluit recent că aceasta își petrece mare parte a timpului la spa, bârfind.
„Merge la spa, ia prânzul, merge la spa (din nou) și ia cina cu Donald pe terasă”, a declarat o sursă din anturajul Melaniei. „În fiecare zi.” Și, aparent, printre tratamente cosmetice de tot felul și foarte multă relaxare, Melania se plânge de cât de mult pare să o placă toată lumea pe Jill Biden, soția președintelui actual.
Melania Trump a avut cele mai slabe rezultate de popularitate dintre primele doamne americane. Aceasta are o popularitate de 47%, mult sub scorul atins de predecesoarea ei, Michelle Obama, de 69%. Și, din câte se vede, mult sub scorul pe care are șanse să-l aibă Jill Biden.
În timp ce Melania nu a dat niciodată un interviu unei publicații naționale, Jill a apărut deja pe coperta People și este invitată să vorbească în toate zările media. Spre deosebire de Melania, se și duce.
Unul dintre consilierii principali ai lui Trump, Stephanie Winston Wolkoff, a explicat că nici nu s-a pus vreodată problema ca Melania Trump să vrea să comunice cu presa. Tăcerea era mecanismul ei de apărare. „Ea și cu mine am discutat întotdeauna acest raționament, și de aceea totul a fost coregrafiat sau trimis prin e-mail sau au fost citate sau declarații aprobate, adeseori scrise de mine.”
O altă sursă citată de InStyle a confirmat că, deși Melania Trump se plânge că motivul pentru care a ignorat-o presa e că nu a avut o echipă care să-i înțeleagă nevoile, în realitate lucrurile au stat cu totul altfel: „Toată lumea știe că Melania Trump face ceea ce vrea, când vrea, și niciun membru al echipei sale nu ar fi putut face nimic pentru a schimba asta.”
Sursa foto: Win McNamee/Getty Images
Sursa: elle.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau