Preşedintele în exercițiu al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a câștigat alegerile prezidențiale, conform rezultatelor preliminare anunţate de Comisia electorală de la Ankara, după numărarea a peste 98% din voturi.
Erdogan a obținut 52,1% în alegeri (26.931.201 de voturi), iar contracandidatul său Kemal Kilicdaroglu a întrunit 47.9% din opțiuni (24.762.280 de voturi), potrivit rezultatelor preliminare.
Inclusiv agenţia de presă ANKA, apropiată de opoziţie şi de Kiliçdaroglu, l-a dat câștigător pe Erdogan, după ce anterior susținea că rivalul lui Erdogan este pe primul loc. Consiliul electoral din Turcia urmează să facă un anunţ oficial privind rezultatul definitiv.
Erdogan a ieșit în fața susținătorilor săi să sărbătorească victoria.
Erdogan, din Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamic-conservator), a fost prim ministru şi este preşedinte al ţării de 20 de ani.
Este pentru prima oară când opoziția a reușit să trimită în alegeri un candidat care a intrat în turul doi, până acum Erdogan ieșind câștigător din primul tur.
Kilicdaroglu era favorit în sondajele de opinie înainte de scrutin.
Liderul actual turc a sfidat previziunile privind eşecul său politic la alegeri, mobilizând votanţii cu un amestec puternic de conservatorism religios şi naţionalism. Erdogan a profitat de sprijinul kurd pentru Kilicdaroglu pentru a-l acuza pe rivalul său că este de partea terorismului şi de legături cu militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o acuzaţie pe care Kilicdaroglu a numit-o calomnie.
Adauga comentariul tau