Cornel Nistorescu: Popor isteț cu politicieni mărunți

15

Dimensiune font:

| 10-06-2024 18:22

Poporul se dovedește a fi peste politicieni. Asta este rău de tot. Este o catastrofă. Dacă așa le ies și strategiile legate de dezvoltare sau cele privind războiul din Ucraina, atunci chiar ne-am ars.

Poporul s-a prins că PSD și PNL pun la cale niște alegeri prin care să călărească țara încă patru ani. Și, în loc să lase lucrurile în voia sorții și pe mîna PSD și PNL, a ieșit la vot. Alegătorii au înțeles un lucru: campania pentru europarlamentare a fost un fals. În fapt, n-a existat. Ei bine, alegătorii au trezit-o prin vot.

Alianța face majoritatea (zice sondajul exit-poll) și-i dă lui Marcel Ciolacu ocazia să spună că este semnul că el și PSD au guvernat bine. Și că țara va fi bine reprezentată la Bruxelles!

Diversiunile Coaliției și ale Comisiei Europene, amplificate prin cîteva site-uri și televiziuni, au eșuat. N-a ținut nici diversiunea cu partidul extremist AUR, nici cea cu documentul despre Nicușor Dan. În loc să demoleze, au consolidat. Este un alt semn că alegătorii se pun dintr-un instinct civic împotriva ticăloșiei. Cînd este pe față, se tem. Cînd este anonim, la urne, taxează. Alegătorii țin cu victimele atacate pe nedrept.

O altă concluzie. PNL-ul este pe jos. Trece ca apa de ploaie. Vine în valuri mari și scade repede. La consilieri, liberalii au luat mai nimic. Prin multe locuri, joacă rolul de figuranți. Nu mai pot influența deciziile locale decît prin comune. Iar noua stea pentru urmașii Brătienilor s-a arătat numai ca prin ceață și prin parfum. Sebastian Burduja, candidatul superșcolit al PNL, s-a dovedit a rămîne un figurant. Oricît l-au umflat „papa”, Adriean Videanu și Miky Șpagă, tot la coadă a rămas.

Scade și UDMR-ul, semn că și ungurii și românii se uită mai atent la alte dosare.

Televiziunile n-au produs cît au încasat. Gabriela Firea care era vedeta tuturor (cu ce preț?) în loc să cîștige simpatia și-a retrezit ostilitatea. Toți politicienii iubiți de televiziuni au încasat-o. Mai ales, Firea, Burduja și Piedone.

Bufonul de Piedone cu tot tupeul lui de mahalagiu s-a dezumflat chiar înaintea liniei de sosire. Arăta ca o minge de gumă spintecată cu briceagul. Culmea, cu toată gonflarea lucrată de televiziunile lui Dan Voiculescu și de grupul Intact, fostul ospătar de la mesele PSD s-a făcut de rîs (cu PUSL cu tot!). Umaniștii trebuie să încerce iar formula vulpii și să intre într-o coaliție cu PSD ca să se lipească pe listele de parlamentari și să pupe un fotoliu de ministru.

Televiziunile ne-au mai arătat cum la sediul PSD s-au adunat stelele de tinichea, cu Adrian Cîciu, cu șifonatul de Mihai Tudose, cu Marcel Ciolacu și cu Paul Stănescu, alături de enormul Marian Neacșu, secretarul Guvernului. Adică, tot ce a putut produce PSD-ul mai bun. Numai talente politice, unul și unul. Inexplicabil de ce, fără Florentin Pandele și Gabriela Firea. Parcă ar fi stat ascunși într-o debara din Voluntari unde continuau să vorbească despre termoficare și fluența traficului în București .

Ca de obicei, la alegeri, campionul intratului cu capul în zid a fost același Cozmin Gușă. Pe la amiază, el a dat-o pe Gabriela Firea cu niște procente pe care nu le scotea nici Daria Gușă.

„La București, continuă cu Firea pe primul loc,36% iar Nicușor pe locul 2 cu cu 33%. Piedone a a ajuns la 12 iar Burduja la 10” (Solid News).

Făcător de mecanisme goale, ca nucile fără sîmburi, Gușă s-a întrecut în presupuneri și părerisme, arătînd ca și celelalte făcături ale sale, gen clubul de gîndire și clubul de presă.

Doua lucruri sunt clare. Românii nu pot fi luați de fraieri. Și nu suferă de boala absenteismului electoral!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:55

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Se pregătește viitorul Guvern LGBT de după alegeri? Ciucă și Ciolacu au sunat-o cu felicitări pe Lasconi de la USR
26/06/2024 19:57

Noua presedintă USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că a fost sunată de presedintele Senatului, Nicolae Ciucă, pentru a fi felicitată după alegerea sa in functia de presedinte al USR. „Da, m-a suna ...

26 iunie, Ziua Drapelului Național. Povestea Tricolorului
26/06/2024 19:40

Simbol suprem al unitătii si identitătii romanesti, Drapelul National este sărbătorit in fiecare an la 26 iunie. Data a fost aleasă in amintirea zilei cand, in timpul Revolutiei de la 1848, tricolorul ros ...

A răsuflat CSAT: 2 miliarde de euro pentru instruirea piloților ucraineni
26/06/2024 19:26

Un scandal de amploare a izbucnit deja in Parlament, după ce au inceput să răsufle adevăratele discutii din CSAT. Astfel, in loc de 30 de piloti ucraineni, cum a fost prezentat de presedintele Klaus Iohanni ...

Rareș Bogdan a bătut cu pumnul în masă: I-a cerut demisia lui Marcel Boloș, pentru OUG cu e-TVA
26/06/2024 17:04

In sedinta coalitiei de guvernare spiritele au fost extrem de incinse. Pe langă discutia despre data alegerilor prezidentiale, un alt ”cartof fierbinte” a fost OUG privind introducerea e-TVA. Initiatorul a ...

PNL nu va intra în turul II al alegerilor prezidențiale
26/06/2024 15:44

Partidul National Liberal are sanse minime de a intra in turul II al alegerilor prezidentiale cu Nicolae Ciucă candidat. Liberalii sunt disperati si incearcă să amane data alegerilor prezidentiale prin inter ...

Ciolacu și Ciucă se tem de prezidențiale. PNL și PSD știu că românii îi detestă
26/06/2024 14:27

Liderii principalelor partide politice din Romania, Marcel Ciolacu (PSD) si Nicolae Ciucă (PNL), se tem de alegerile prezidentiale din 2024, pe fondul scăderii drastice a increderii populatiei in clasa politi ...

Elena Lasconi: Am o singură sensibilitate. Eu văd familia formată dintr-o femeie și un bărbat
26/06/2024 14:18

Noul presedinte al USR, Elena Lasconi, sustine că ea are o singură sensibilitate si consideră că familia este formată dintr-o femeie si un bărbat. Lasconi a tinut să spună că PSD se declară partid pro ...

Elena Lasconi a anunțat prima măsură ca președinte al USR: 'O să intru în concediu'
26/06/2024 14:01

Elena Lasconi a castigat, astăzi, sefia USR. Primarul ales de la Campulung Muscel a dezvăluit si cum va face pentru a conduce atat partidul, dar si primăria. Intrebată pe cine se bazează in această nouă ...

Elena Lasconi a câștigat șefia USR (estimări)
26/06/2024 13:47

Votul intern pentru alegerea noului preşedinte USR s-a inchiat miercuri, la ora 12.00, după ce membrii partidului au avut la dispozitie două zile pentru a-si exprima preferintele. Surse din partid au declar ...

Semnal dat de un lider liberal: O parte din miniștrii PNL nu performează. Nu sunt destul de puternici în relația cu Ciolacu
26/06/2024 13:38

Vicepresedintele liberal Robert Sighiartău sustine că o parte din ministrii PNL nu performează, dar se fereste să dea nume. „O parte din ministrii PNL nu performează si nu sunt destul de puternici in re ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei