Analiştii economici: BNR dă undă verde deprecierii leului
Dimensiune font:
BNR a menținut neschimbată dobânda de referință și rezervele minime obligatorii, însă a trimis pieței un mesaj voalat în cadrul şedinţei de politică monetară de ieri, dar foarte clar: leul are cale liberă spre o depreciere moderată, apreciază analiştii companiei de brokeraj Admiral Markets.
Fraza cheie a ședinței de Luni a fost „gestionarea adecvată a lichidităților” în loc de „gestionarea fermă a lichidităților”.
În a doua jumătate a anului trecut, leul a fost supus unor presiuni semnificative de depreciere (cotația a depășit 4,6 lei pentru un euro). Banca Națională a intervenit în piață, însă nu a folosit instrumentele clasice, dobanzile și rezervele minime obligatorii (RMO), ci a redus lichiditatea prin limitarea unor operațiuni interbancare (REPO), apărând astfel sintagma de „gestionarea fermă a lichidităților”.
Prin renunțarea la această sintagmă, BNR transmite pieței că va pune la dispoziție mai mulți lei, lăsând cale liberă unor deprecieri modeste, consideră analiștii Admiral Markets.
Aceștia estimează că din cauza contextului economic și climatului internațional actual, la care se adaugă mesajul trimis de BNR, tendința generală pentru leu este de depreciere față de euro și dolar. "Cel mai probabil scenariu este că pe termen scurt nivelul cursului nu va scădea decât cel mult temporar sub pragul de 4,4, iar in lunile urmatoare cotația se va îndrepta spre nivelul de 4,5 lei/euro, însă maximele anului trecut (4,6 lei/eur) nu sunt probabile în prima parte a anului 2013."
Deocamdată interesul speculatorilor nu este resimțit, însă analiștii estimează că în perioada următoare pragul cheie de suport 4.4 va redeveni atractiv pentru cumpărători. "Spre jumătatea anului trecut, când cursul a depășit pentru prima dată în istorie pragul de rezistență al ultimilor ani - 4.4, și leul s-a depreciat puternic, interesul speculatorilor față de cursului Eur/Ron a crescut semnificativ și acest scenariu s-ar putea repeta și în 2013", sunt de parere specialiștii în piața valutară ai companiei Admiral Markets.
Risk Disclaimer: Acest material are scop informativ şi nu reprezintă o recomandare de tranzacţionare pe pieţele financiare. Admiral Markets nu îşi asumă responsabilitatea pentru tranzacţiile efectuate pe baza acestor informaţii.
sursa: realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau