EXCLUSIV Şiretlicuri pentru a nu da bonuri fiscale: „Este prea târziu şi la ora asta nu mai dăm bon fiscal“
Dimensiune font:
Deşi sunt obligaţi să emită bonuri fiscale, comercianţii continuă să nu respecte legea * tertipurile folosite sunt tot mai diverse * clienţii reacţionează şi fac sesizări tot mai des prin TelVerde – 0800.800.085 * în Moldova, au fost înregistrate doar 10% dintre plângeri
Comercianţii din Regiunea Moldova sunt tot mai inventivi atunci când vine vorba despre încălcarea legii. Astfel, pentru a evita să emită bonuri fiscale, aceştia nu doar că aşteaptă ca solicitarea să vină din partea clienţilor, ci apelează la scuze legate mai nou de timp.
EXCLUSIV Tupeu fără limite la tonete FOTO
Astfel, în urma unei solicitări din partea reporterilor Ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei“, Alexandru Cristea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), ne-a furnizat o serie de informaţii referitoare la modalităţile prin care agenţii economici încearcă să fenteze statul şi consumatorii.
„În unele cazuri, refuzul emiterii bonului fiscal a fost motivat de oră, respectiv: «Este prea târziu şi la ora asta nu mai dăm bon fiscal». O altă modalitate de refuz a emiterii bonului fiscal este amânarea nejustificată pentru perioade foarte lungi, de până la 30 de minute, în speranţa că respectivul client renunţă şi pleacă fără bon“, a precizat acesta. Deşi sunt obligaţi să emită bonuri fiscale, comercianţii continuă să nu respecte legea, riscând pe lângă amenzi şi suspendarea activităţii.
TelVerde, primele rezultate
Potrivit purtătorului de cuvânt al DGAF, consumatorii au început deja să ia măsuri şi să se folosească de TelVerde pentru a reclama neregulile întâlnite în magazine, de multe ori însă refuzând să îşi asume responsabilitatea pentru sesizarea făcută. „Până la data de 9 martie au fost înregistrate 264 de apeluri telefonice prin care s-au semnalat cazuri în care s-a constatat refuzul emiterii bonurilor fiscale. Dintre acestea, 25 semnalau situaţii care au avut loc în zona Moldovei. De asemenea, unele persoane care au apelat serviciul TelVerde au refuzat furnizarea datelor de contact şi asumarea sesizării“, a spus acesta.
EXCLUSIV Economia Moldovei îşi turează motoarele
Cu toate astea, intenţia clienţilor de a apela gratuit la numărul pus la dispoziţie de Fisc îi determină uneori pe comercianţi să îşi schimbe decizia şi să înmâneze bonul fiscal. „Au existat şi cazuri în care petentul ne-a informat în timpul convorbirii că a primit totuşi bon sau când petentul a revenit ulterior asupra sesizării, deoarece a primit ulterior bon“, a adăugat Alexandru Cristea. Orice client care nu primeşte bon fiscal poate face reclamaţie la TelVerde, apelând gratuit numărul de telefon 0800.800.085. Andra PETRARIU
Reprezentanţii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală susţin că rezultatele acţiunilor de control vor fi publicate în această săptămână. Conform prevederilor art. 12, alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, controlul funcţionării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către structurile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi organele sale subordonate, precum şi de către structurile competente din cadrul Inspectoratului General al Poliţei Române şi organele sale subordonate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau