Guvernul a suplimentat cu 95 de milioane de lei bugetul MAI pentru decontarea cheltuielilor cu refugiaţii din Ucraina
Dimensiune font:
Bugetul Ministerului Afacerilor Interne a fost suplimentat cu 95 milioane lei pentru decontarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea a refugiaţilor proveniţi din Ucraina, printr-o hotărâre aprobată, joi, de Guvern.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, fondurile aprobate prin hotărâre sunt destinate pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne, în scopul decontării din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice.
Suma va fi alocată din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru o perioadă de 90 de zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau