Închisoarea din colivia deschisă

Nu am fost la concertul lui Roger Waters, dar de zidurile de care vorbeşte el m-am izbit de multe ori. Şi de cele construite de alţii, şi de cele ridicate de mine. În mine şi în jur. Dacă ştii cum şi unde să priveşte, ziduri vezi peste tot în jur. Unele ridicate de indiferenţă, altele de frică, altele din răzbunare. „Nu-mi pasă”, „Lasă-l să sufere că şi mie mi-a fost greu”, „Vezi-ţi de treaba ta că nu-i viaţa ta”. De câte ori nu aţi auzit astfel de sintagme în jur? Şi de câte ori nu le-aţi rostit, automat sau voit?
Zidurile din noi şi dintre noi sunt reale. Le-am ridicat din dorinţa de a ne proteja după ce am fost răniţi, din teama de suferinţă. Aşa am văzut că făceau oamenii mari în jur, aşa am făcut şi noi şi la fel îi învăţăm pe copiii noştri, să pună piatră peste piatră, să-şi fortifice zările, apoi îi învăţăm cum să privească peste marginile turnurilor. Ne supărăm când nu reuşesc să treacă de fortăreţe, dar uităm că noi i-am învăţat să le zidească. Uităm că lumea este dincolo de cărămizile stivuite cu grijă şi tânjim după dragoste, după căldură, după apreciere, pe care nu le găsim în fortăreaţa noastră. Măcinaţi de frământările interioare alergăm la psiholog, la duhovnic şi la tot felul de terapeuţi, uitând că ajutorul cel mai de preţ este în noi şi că suntem singurii care putem dărâma zidurile.
Asta ar trebui să facem în fiecare secundă din viaţa noastră -- să sfâşiem ţesătura groasă cu care ne-am acoperit sufletele şi să rupem odgoanele care ne ţin legaţi de vechile credinţe şi obiceiuri. Nu ar trebui să ne tem nici de ce va spune lumea nici de ce vom face mai departe -- nimeni nu este stăpânul nimănui, iar zidurile au nevoie doar de un baros zdravăn care să le arate că sunt efemere. Lumea este dincolo de ceea ce am clădit cu spaimele noastre şi este important să învăţăm şi să-i învăţăm şi pe copii acest lucru. Este important să înţeleagă curajul, să fie arhitecţii propriilor vieţi, astfel vor sta mereu în coliviile altora şi nu vor găsi niciodată portiţa lăsată deschisă fiindcă nu ştiu să vadă.
Reconstrucţia interioară va avea efect şi în afara noastră. E greu de crezut că vom trăi deodată într-o lume curată, dar vom vedea mai puţine manifestaţii de stradă, vom fi martorii unor decizii mult mai bune pentru vieţile noastre şi ne bucura mai mult de toţi cei din jur. În plus, vom fi liniştiţi şi fericiţi, împăcaţi cu alegerile personale şi vom înţelege că viaţa este ceea ce construieşti. Dacă ridici ziduri, vei trăi între ele. Dacă ţeşi plase pentru colivii, te vei încurca între ele, iar dacă înalţi fortificaţii vei fi obligat mereu să urci pe metereze pentru a putea privi cerul şi pentru a-ţi scrie visele pe el. Dacă vrei să trăieşti frumos nu ai de făcut decât un singur lucru -- să ieşi din colivie şi să înveţi să zbori. Peste ziduri, nu între ele.