Încotro se îndreaptă Institutul Cultural Roman?

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 15-12-2021 21:31

 Dorian OBREJA

Scriu despre o entitate care ar trebui să dea dovadă de oarece maturitate, având în vedere faptul că a trecut, ca vârstă, de graniţa a 3 decenii.

Concret, este vorba de Fundaţia Culturală Română, înfiinţată în 1990, prin preluarea a tot ce era în posesia predecesoarei entităţi omoloage – Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (existent încă din 1947). În 2003, are loc o modificare şi, prin reorganizarea fundaţiei mai sus amintite, plus comasarea cu editura acesteia, ia naştere Institutul Cultural Român (o vreme sub autoritatea Administraţiei Prezidenţiale, apoi a Senatului), care, în prezent, deţine o reţea de 17 institute, în 16 ţări, având misiunea de a face cunoscută cultura română în afara ţării şi de a-i asigura vizibilitatea şi prestigiul.

Primii trei preşedinţi, precum şi cel de al cincilea, dincolo de simpatii şi parti-pris-uri, erau nume în cultura contemporană, personalităţi – Augustin Buzura, H.R. Patapievici, Andrei Marga şi Radu Boroianu. Apoi, politizarea excesivă a însemnat, în domeniu, desemnarea unor nume fără...nume, controversate sau contestate. Puteţi judeca şi evalua şi singuri, eu dezvăluindu-vă doar identităţile: Lilian Zamfiroiu şi Liliana Turoiu.

E adevărat, controversele şi contestaţiile nu au lipsit nici în timpul mandatului celui de al doilea preşedinte, când s-au înregistrat câteva scandaluri. Celebre sunt cele legate de poziţia laureatei Nobel pentru literatură, Herta Muller, faţă de prezenţa a doi ciripitori ieşeni la o manifestare internaţională, precum şi de o expoziţie organizată la New York (cu lucrări ale unor „artişti” stradali – ca şi cum artiştii adevăraţi fuseseră toţi prezentaţi publicului american...),  , ce cuprindea şi un ponei roz, „ştampilat” cu o zvastică.

Schimb, pentru doar câteva rânduri, registrul, lucru necesar pentru a înţelege ce va urma. O informaţie apărută după formarea noului guvern semnala că „şapte miniştri liberali din totalul de opt au trecut pe la Colegiul Naţional de Apărare sau pe la Academia Naţională de Informaţii”. O altă informaţie devoala: încă în 2016, că o cincime dintre parlamentarii mioritici erau absolvenţi ai Colegiului Naţional de Apărare...

Acum aproape o lună, senatul a numit noua conducere a ICR, fiind votaţi Liviu Jicman ca preşedinte, Mirel Taloş şi Attila Weinberger – vicepreşedinţi. Din punct de vedere politic, au fost mulţumite/recompensate toate cele 3 partide constituente ale coaliţiei de guvernare, fiecare având câte un reprezentant. Chiar dacă asta a însemnat „picarea” candidaţilor propuşi de uniunile de creţie din zona culturii, din rândul cărora era normal să provină conducerea...

Noul preşedinte este licenţiat în drept şi ştiinţe economice, ceea ce e foarte bine, şi absolvent, printre altele, cred că aţi ghicit, al Colegiului Naţional de Apărare, ceea ce e şi mai bine, pentru puţin timp manager de spital (???), îndeplineşte, de vreo 18 ani, diverse funcţii prin tot felul de ministere, de la Sănătate până la Cultură, fiind, în ultimii 5 ani, director general al Muzeului Naţional Cotroceni. Ce mai încolo, încoace, născut, cum se zice, cu stea în frunte, sub o zodie norocoasă...Asta deşi o publicaţie, probabil invidioasă, subliniază că personajul are „cv cam subţire”. Unul dintre vicepreşedinţi s-a învârtit, şi el, mai mult prin zona politică (deputat, consilier de stat etc.), iar celălalt, care se autodefineşte drept „evreu ungur şi român” (?), este muzician şi realizator de emisiuni radio.

Cu o asemenea conducere, cred că întrebarea din titlu apare mai mult decât justificată!

P:S. Recent, am aflat că e posibil ca un personaj din cultura ieşeană să plece pentru a lucra la o filială din străinătate a ICR. În cv-ul personajului respectiv scrie că ar fi membru în Colegiul Naţional de Apărare...

Nu ştiu ce va face Putin cu Ucraina; dar cu ţara noastră nu are nicio şansă; dacă numai în cultură avem şi promovăm oameni cu asemenea pregătire, vă daţi seama că în alte domenii suntem şi mai „blindaţi”!

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Zodia haosului sau vremea lui Klaus Vodă
22/12/2024 20:34

 Dorian OBREJA Una dintre cele mai riscante actiuni in aceste zile constă in a scrie un editorial. Pentru că evenimentele (dintre care unele se bat cap in cap) se succed cu o repeziciune remarcabilă, d ...

Cornel Nistorescu:PSD cu coada între picioare
20/12/2024 08:17

Primul răzgindac al PSD, candidat terfelit de alegători la ultimele alegeri prezidentiale, s-a supărat din cauza unei invitatii in fata oglinzii si la un examen de constiintă. Ilie Bolojan i-a transmis mai ...

Cornel Nistorescu:Nicușor Dan s-a grăbit să dea în bară!
18/12/2024 00:37

Se spune că puterea ia adeseori mintile oamenilor. Te face din om ne-om si din copilas un dictator. Nu este cazul lui Nicusor Dan, dar nici foarte departe-departe nu-i. Valul ispititor ii ineacă gindurile. Re ...

Cornel Nistorescu:Călin Georgescu văzut de Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana și CT Popescu
18/12/2024 00:35

Lumea romanească, de la Simion Bărnutiu cu al său „Tineti cu poporul toti ca să nu rătăciti. Nu vă abateti de la cauza natională de frica luptei”, la intelectualii romani de azi. Ce zic acestia? ...

Un „nu” hotărât împotriva prostiei & hoției!
16/12/2024 18:03

  Dorian OBREJA Cei mai multi dintre observatorii obiectivi ai realitătilor romanesti remarcă, la unison, că, dincolo de posibile influente/interferente străine, situatia de astăzi din Romania (din ...

O țară ca afară, sau condusă din afară?
15/12/2024 20:33

 Dorian OBREJA În 1989/1990, Romania a fost singura tară post-comunistă in care trecerea de la totalitarism la democratie s-a făcut prin violentă, conducătorii vechiului regim fiind executati. ...

Cornel Nistorescu:Un bilețel pentru fricoși
14/12/2024 14:11

Ar trebui să trag obloanele si să lipesc pe ele un anunt: -„Inchis! La revedere!”. As putea să mai adaug si un „Descurcati-o voi!”. Ar fi ca o recunoastere a infringerii, ca un anunt al retragerii. ...

Cornel Nistorescu:Strîmbele coaliției Pro Europa
14/12/2024 13:21

In plin dezastru electoral, călcati de senilele CCR si de cizmele lui Klaus Iohannis, partidele noastre care s-au umplut de singe au fost impinse spre o solutie.Să uite tot si să se alăture intr-o coalitie ...

Cornel Nistorescu:Coțofenele și milițienii în război cu Georgescu
11/12/2024 00:15

Potra este liber. Legionarul extremist filo-rus a fost pus in libertate! Dar cu brătară, să poată fi urmărit, strigă cotofenele de la Antena 3 si Digi 24! După trei zile de audieri, după perchezitii ...

Despre singurătate, acest criminal în serie
09/12/2024 22:19

Dorian OBREJA Cu intelegerea celor care au inceput a citi aceste randuri, astăzi as face o pauză in subiectele politice. Pentru că, pe de o parte, resimt o senzatie ce poate trece doar cu ajutorul multor l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei