Nu sunt doar îngeri şi demoni!

 Dorian OBREJA 

În urmă cu două săptămâni, când scriam editorialul intitulat „Jos cenzura comunisto-capitalistă!”, treceam, din lipsă de timp, dar mai ales spaţiu, peste unele elemente, pe care le prezint şi dezvolt acum.

Astfel, chiar titlul ar fi putut fi mai lung, incluzând nu doar cenzura, ci şi un alt fenomen, poate chiar mai periculos, anume manipularea. Înainte de 1990, în România (poate şi în alte ţări din lagărul socialist) se folosea expresia „minte ca un ziar capitalist”. Utilizarea expresiei era cel puţin paradoxală, într-un sistem bazat pe minciună şi manipulare. Dar, mulţi ani mai târziu, aveam să mă conving că, la baza ei, se afla un sâmbure de adevăr. Nu mult timp după invadarea Irakului de către o coaliţie internaţională (2003), cea mai tare televiziune din lume prezenta, în direct, imagini de senzaţie: într-o piaţă din Bagdad, sute de irakieni entuziaşti trăgeau jos, cu funii, o imensă statuie a dictatorului Saddam Hussein sau aplaudau. Ulterior s-au aflat amănunte despre moment: piaţa era înconjurată de tancuri cu ţevile spre centrul ei, iar „entuziaştii” fuseseră aduşi din America, unde, anterior, emigraseră.

Mă folosesc  de evocarea acelui moment pentru a aduce aminte că, în acea perioadă, era la modă bau-bau-ul „axa răului”, constituită din Irak, Iran şi Coreea de Nord. Prima ţară a fost „rezolvată”: după ocuparea ei, timp de aproape două decenii, pacea şi democraţia nu s-au instaurat. Următorul pe agendă era Iranul (Coreea de Nord fiind o constantă, dar mai greu de ocupat). Între timp, „axa răului” a fost înlocuită de „imperiul răului” (întâmplător, numele adevărat începe tot cu litera r...), mai ales după ce acesta a invadat o ţară vecină (şi chiar soră, până nu demult!, având în vedere rădăcinile slave comune, dar şi apartenenţa la aceleaşi entităţi, URSS, respectiv CSI).

Acum voi face un salt în timp, înapoi, pentru a aminti de maniheism, care a reprezentat una dintre cele mai importante religii practicate în antichitate (devenită chiar religie de stat a Hanatului Uigur). Maniheismul „susţine dualismul radical ontologic între cele două principii eterne, Binele şi Răul, care se opun, în cursul istoriei, într-o confruntare fără sfârşit”. Deşi nu ca religie, credinţa în definiţia citată se manifestă şi azi.

Doar că, în practică, lucrurile nu sunt aşa simple. În lume nu sunt doar îngeri şi demoni pe toată durata existenţei lor, ci rolurile se schimbă, câteodată radical. Dacă e să facem recurs la istorie, entitatea calificată azi drept „imperiul răului”, nu ar fi existat fără contribuţia esenţială a „bunilor”. Care, mai întâi, l-au finanţat pe Lenin, favorizând naşterea comunismului şi a URSS; apoi, alegând drept aliat acelaşi sistem şi acelaşi stat, în defavoarea fascismului şi a Germaniei – cu care sovieticii avuseseră o alianţă secretă, ce le-a permis să ocupe, fără comentarii, jumătate din Polonia, ţările baltice, Finlanda, Basarabia, nordul Bucovinei etc.

Revenind la zi, îmi mărturisesc sincera îngrijorare faţă de puternica manifestare maniheistă ce se poate consemna acum. Faţă de un partizanat orbesc şi un totalitarism extrem, urmând principiului (enunţat, atenţie, de Stalin) – „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.

În condiţiile în care adevăratul motiv al unei situaţii ce escaladează este unul comercialo-financiar: cine reuşeşte să-şi vândă combustibilii în Europa. Deocamdată, se pare că „bunii” au câştigat competiţia. Dar nimic nu e sigur în această lume tot mai nesigură!