Regionalizarea sărăciei

Propunerea de reorganizare administrativ-teritorială începe să preocupe tot mai multă lume. Partidele fac scenarii şi socoteli, aleg şi antrenează candidaţii, iar cei din administraţie fac mătănii ca viitorul voievod să nu-i decapiteze şi să rămână fără firmane, adică fără locurile pe care şi le-au adjudecat prin concursuri (cu gheşefturile aferente) ori prin alegeri (la pachet cu minciunile electorale).
Imaginea viitorului voievodat al Moldovei poate fi una foarte frumoasă dacă zonele mai înstărite vor accepta să-şi rupă din creiţari şi să-i trimită şi la cei mai sărmani. Altfel, vom asista la o ruptură clară în mediul socio-economic - cei bogaţi vor deveni şi mai înstăriţi, iar cei sărmani vor muri de foame.
O recentă călătorie prin câteva localităţi ale Moldovei mi-a arătat clar discrepanţele în nivelul de trai. Există localităţi care par să prospere, în care se simte mirosul banilor europeni atraşi de oameni pricepuţi şi cu drag de muncă. Am văzut construcţii noi (şi nu doar vile), străzi întregi refăcute, făbricuţe care merg bine. Am trecut însă şi prin localităţi unde sărăcia şi disperarea sunt cuvintele de ordine. Oraşe în care nu s-a făcut nimic, conduse de primari care şi-au tras partea leului, localităţi în care abia mai suflă resturile unui mare combinat, privatizat pe un leu de către străini pe care nici măcar concurenţa chinezilor nu-i sperie. Ei ştiu că punga le este la adăpost – vor vinde utilajele la fier vechi şi vor concesiona terenurile hipermarketurilor hapsâne după clienţi. Oare viitorul voievod cunoaşte aceste aspecte?
Am văzut comune în care legea o face pumnul sau pistolul cu bile. Aşezări unde primarii au ca principal job pe cel de şofer de maxi-taxi, iar când îşi amintesc, trec şi pe la biroul în care au angajat un consultant, că ei n-au timp de dosare şi petiţii. Explicaţia pentru lipsa lor de activitate ar fi lupta politică, alesul comunei fiind minoritar în Consiliul Local. Ce soluţie ar propune proiectul regionalizării pentru o asfel de situaţie, presupunând că faptele ar fi ştiute de voievod?
Şcoli din chirpici şi spitale închise, azile pe lângă care bătrânii stau cu lumânări aprinse, ca să nu cumva să-i prindă Marea trecere fără Lumina de pe urmă, sute de hectare de pârloagă şi multă suferinţă. Oare aceste lucruri sunt cunoscute de cei care se bat pentru tronul viitoarei regiuni?
Ca să conduci un regat trebuie să-ţi cunoşti supuşii altfel decât ca nişte date statistice. Este important să le ştii nevoile, bucuriile, să ştii ce pun în blid, cu ce îşi îmbracă odraslele, dacă au sau nu locuri de muncă şi cât de motivaţi sunt să le caute, apoi să le obţină. Am văzut tineri care ar rupe munţii dacă ar avea unde munci, zic ei, însă care se complac într-o stare totală de apatie, dând vina pe regim. Primarul e vinovat că nu au ce pune în portofel la sfârşitul lunii. Ce ar face voievodul în astfel de cazuri? S-ar implica ori i-ar lăsa să-şi plângă de milă?
Că lumea este a celor ce vor şi nu a celor ce pot se ştie. De cuvinte mari şi fraze emfatice ne-am plictisit demult. De o revoluţie a mentalităţii am avea nevoie şi de un voievod puternic, care să ştie a mânui şi vorba, dar şi fapta, nu doar masele electorale. Eu aştept şi nu o regionalizare a orgoliilor sau a sărăciei!