Demisii în lanţ în Senatul Universităţii „Cuza”

Ovidiu Cârjă, Ilie Fârte şi Marin Fotache sunt doar o parte dintre cei care, în ultimele luni, au demisionat din funcţia onorifică pe care o deţineau în Senatul Universităţii „Al. I. Cuza”. Lor li se alătură astăzi Liviu Antonesei. Acesta a publicat pe blogul personal o scrisoare deschisă, în care îşi motivează decizia.

„Scrisoare de demisie din Senatul Universităţii

Domnule Presedinte, Doamna si Domnule Vice-presedinti, Domnilor Colegi din Senatul Universitatii,

Domnule Rector, Doamna Prorector, Domnilor Prorectori

Stimati colegi din Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Prin prezenta scrisoare vreau sa va anunt demisia mea din Senatul Universitatii “Al. I. Cuza”, dupa aproximativ un an in care am adunat multa frustrare si nu putina minie. Tocmai pentru a mai potoli minia, am preferat sa amin anuntarea acestei decizii pe care am luat-o inaintea sedintei de Senat de pe luna martie. Nu am venit la sedinta cu pricina ca sa evit o reactie nepotrivita. Acum, o pot anunta in calm. Motivele care m-au condus in aceasta directie sint mai multe. Nu are sens sa le enumar pe toate, asa ca ma voi limita la evenimentele care au facut sa sara capacul.

Acum aproximativ noua saptamini, la sedinta din Senat din ianuarie, au aparut primele divergente majore de pozitii intre Senat si conducerea executiva a Universitatii, legate de aprobarea comisiilor de concurs pentru posturile de la Departamentele de cercetare. Cu acel prilej, membrii Senatului au constatat ca li se cerea acordul pentru componenta comisiilor, desi nu fusesera consultati in chestiunea mai importanta a organizarii concursurilor ca atare. Cum citisem in presa mai multe interventii referitoare la situatia precara a finantelor Universitatii, am fost dintre cei care s-au opus destul vocal. Dl rector a avut o interventie in care, in mod esential, s-a referit la doua lucruri – primul privea faptul ca Monitorul Oficial publicase deja anunturile despre concursuri, iar anularea acestora ar fi pus Universitatea intr-o situatie dificila si ca imagine publica, dar si din punct de vedere juridic. In principiu, orice potential concurent putea da institutia noastra in judecata. Al doilea argument a fost acela ca informatiile din presa privind situatia financiara a Universitatii sint eronate, chiar false. Aceasta argumentare a parut de necombatut, astfel incit, dupa o luna, in sedinta pe februarie a Senatului, comisiile au fost aprobate, au avut loc si concursurile, ba chiar au si fost validate. Numai ca, la trei saptamini de la sedinta din februarie si la sapte de la cea din ianuarie, conducerea executiva a Universitatii a anuntat adoptarea de urgenta a unor masuri de austeritate financiara, care se axeaza, exclusiv, pe reducerea veniturilor personalului ne-didactic cu 15% si trecerea la plata simbolica a orelor de la plata cu ora, in ce priveste personalul didactic. Asta deocamdata. Cum s-a putut deteriora atit de grav situatia financiara a Universitatii in mai putin de doua luni imi vine greu sa pricep! Cum nu mai pricep alte citeva lucruri.

Poate nu exista alta solutie decit reducerile cu pricina, data fiind situatia la zi a finantelor Universitatii. Asta nu cred insa ca presupunea obligatoriu si tratarea aroganta si dispretuitoare a celor afectati de curbele de sacrificiu, pentru ca ei sint cetateni liberi ai unei tari membre UE, nu sclavi pe plantatii…

Spuneam ca am lipsit de la ultima sedinta de Senat ca sa pot lua decizia in calm. Minia mea nu era cauzata numai de masurile de austritate, care nu ma lovesc deocamdata – evit pe cit pot orele suplimentare ca sa merg la cursuri cu pofta, nu in sila -, ci si de ceea ce s-a intimplat la concursurile pentru posturile din cercetare. Ca si in cazul multora din bursele POSDRU, situatie semnalata de mine in alte sedinte de Senat, si acestea au deschis un cimp larg de desfasurare pentru nepotism, cumetrialitate si conjugalitate. Nu trebuie sa dau eu exemple, le stiu toti membrii comisiilor in culpa si le pot afla toti membrii Senatului macar in zona lor de interes profesional. In acelasi timp, stiu citeva candidaturi exceptionale care n-au avut sansa unor asemenea relatii privilegiate… Imi amintesc ca la inceputul primului mandat al Domnului Rector au fost discutii aprinse privind “Codul lui Isan”. Poate unele masuri propuse atunci erau excesive, constat insa ca n-a mai ramas nimic din ele!Mai sus am rezumat primul motiv al demisiei mele. Cel de-al doilea se refera la faptul ca, de fapt, oricit de vocal am fost uneori in sedinte, n-am reusit sa apar interesele colegilor mei din facultate care m-au trimis in Senat, deci nu mi-am indeplinit mandatul. Ar fi mal-onest sa mai ramin in pozitia aceasta, mai ales ca, in plan personal, nu mi-a adus decit frustrare si minie, cum scriam la inceput. Le cer scuze pentru inselarea, oricit de involuntara a ar fi aceasta, increderii.

In al treilea rind, demisionez pentru ca nu vreau sa cautionez, prin simpla mea prezenta in Senat, masurile de austeritate, pe care le-as cautiona chiar si daca as vota impotriva Raportului Domnului Rector prezentat Senatului in sedinta din februarie. Chiar daca altceva nu s-ar mai putea face in acest moment, nu vreau sa particip la aceasta masura. Prefer sa suport consecintele alaturi de colegii mei, cadre didactice sau nu. Nu mai revin aici la motivele care au condus la aceasta situatia a educatiei universitare din Romania, pentru ca ar fi eronat sa credem ca numai Universitatea noastra e in criza sau numai universitatile de stat au probleme. Am scris zeci de articole de analiza despre asta – un serial in Timpul acum vreo zece ani, altul pe iasuluniversitar.ro, multe articole in presa de toate felurile etc. Am scris si despre subfinantarea cronica a invatamitului romanesc, cu aplicatie si la cel universitar, si despre plagiatorii care nu patesc nimic, si despre explozia necontrolata a invatamintului universitar de stat de la inceputul anilor 90 – o uriasa risipa a resurselor insuficiente pentru a satisface orgoliile locale din tirgusoarele patriei -, si despre aberatia inlocuirii finantarii pe post cu finantarea pe cap de student furajat, si despre functionarea salbateca a invatamintului privat vreme de un deceniu, si despre aberatiile legii Funeriu, si despre capcana Bologna… Am scris despre toate fara nici un folos. De ce mi-am imaginat ca voi putea schimba ceva ca simpla rotita intr-o masinarie de vot? Nu stiu! In fond, pe 25 aprilie, cind va avea loc sedinta Senatului pentru aceasta luna, implinesc 60 de ani si ar fi trebuit sa ma eliberez de naivitati prometeene! A propos de virsta. Vad ca foarte multi colegi cind ajung la virsta pensiei fac tot posibilul sa-si prelungeasca activitatea. Eu regret ca nu exista o solutie decenta pentru pensionarea anticipata! Macar n-as mai asista la spectacolul degradant al reducerii spre zero a importantei activitatii didactice, teoretic in favoarea cercetarii, in fapt in folosul… raportarii! Birocratizarea aceasta sufoca totul – imaginatie, creativitate, bucuria cunoasterii. Traim cu iluzia ca scientometria asta rau inteleasa ajuta la ceva, cind ea nu face altceva decit sa sufoce.

Imi cer iertare daca m-am lungit prea tare, dar cred ca o asemenea decizie chiar necesita citeva explicatii.Imi cer iertare si de la dl Presedinte ca in discutia telefonica de azi nu i-am spus nimic despre decizia mea. Am vrut sa fiu echitabil, sa afle toti cei eventual interesati in acelasi timp. Am mai dorit sa evit presiunile in favoarea renuntarii la decizie.

Va multumesc pentru atentie si va doresc mai mult succes decit am avut eu,

Cu stima si prietenie, Liviu Antonesei”

(Citiţi reacţiile, în ediţia de mâine a ziarului Evenimentul Regional al Moldovei!)