Începe a doua etapă de înscriere la clasa pregătitoare
Dimensiune font:
De astăzi şi până pe 4 aprilie, copiii care nu au fost încă înscrişi în clasa pregătitoare vor putea deveni, şi ei, elevi. Lor li se vor adăuga 22 de micuţi, ale căror cereri nu au fost soluţionate în prima etapă – atunci când s-au depus nu mai puţin de 8.194 de dosare. „Acestea sunt cazuri în care părinţii au optat pentru altă unitate decât cea din circumscripţie, fără a preciza – la completarea cererii – revenirea în unitatea din circumscripţie, în cazul în care cererea iniţială nu va fi admisă”, a explicat Sabina Manea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi.
La nivelul municipiului mai sunt libere 128 de locuri la opt şcoli de stat şi 136 de locuri în învăţământul particular, în timp ce în restul judeţului mai sunt aşteptaţi la înscrieri peste 550 de copii. „Părinţii au la dispoziţie un număr suficient de locuri, astfel încât toate cererile să poată fi soluţionate”, a mai spus Sabina Manea.
Între 7 şi 10 aprilie, cererile vor fi procesate, iar pe 11 aprilie se vor afişa listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare. Apoi, între 14 şi 18 aprilie, reprezentanţii ISJ vor cererile părinţilor ai căror copii nu au fost înscrişi la vreo unitate de învăţământ. Anda PINTILIE
Şcolile de stat din municipiu şi numărul de locuri rămase la etapa a doua:
Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii „Gh. Mârzescu” - 29
Şcoala „Mihai Codreanu” - 27
Şcoala „Elena Cuza” - 24
Şcoala „Alexandru Vlahuţă” - 20
Şcoala „Petru Poni” - 12
Şcoala „Veronica Micle” - 10
Şcoala „Dimitrie Sturdza” - 4
Şcoala „Ion Neculce” - 2
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau