OGLINDA DEFINIRILOR DE SINE

Dimensiune font:

| 22-02-2013 05:01

LICEUL PEDAGOGIC „VASILE LUPU” IAŞI

Închiderea cercului. Gânduri dintre două lumi…

Ultimele ore petrecute în Bucureşti îmi dau fiori. Sunt cele din urmă clipe în care voi bate la pas capitala în acest an… Imagini încurcate ale unui Bucureşti modern, cu deja renumiţii coloşi de beton care se ridică în mijlocul oraşului într-o clipită; autobuzele arhipline prin care se vrea un transport în comun modern, dar în care niciodată nu merg compostoarele şi atunci degeaba ai mai dat bani şi pe bilet; febra cumpărăturilor… Străzi semiasfaltate, bălţi la tot pasul, care te fac să ocoleşti blocuri întregi pentru a ajunge la destinaţie, blocuri gri (acum am văzut cu adevărat blocurile gri de care vorbeşte şi Mircea Cărtărescu), oameni grăbiţi, „oameni care nu sunt oameni”…

Aştept cu nerăbdare cele şase ore pe care le voi petrece pe tren, în drum spre oraşul copilăriei mele… Va fi un moment al (re)găsirii mele spirituale şi al (re)întoarcerii acasă… Al închiderii cercului. Aşa cum s-a întâmplat şi în „Pilda fiului risipitor”, şi eu mă voi întoarce de astă dată, având capul plecat în faţa viului monument cultural, Iaşi, şi îmi voi cere iertare, crezând că prin vorbe voi recupera timpul pierdut… Gânduri dintre două lumi.

Gânduri pentru locul formării mele, pentru şcoala mea, actualul Liceu Pedagogic „Vasile Lupu”, unde am pus pietre de temelie pentru sufletul meu, unde am dat sens existenţei mele. Gânduri aşternute pe pagina virtuală din spaţiul devenirii mele… Gânduri dintr-un Bucureşti sufocat de viaţa cotidiană pentru oraşul Iaşi, spaţiu-matrice al plecărilor şi întoarcerilor mele.

Horia Archip,

Absolvent, promoţia 2008,

Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi

O zi Primar*

De prestigiul persoanelor dintr-o instituţie

depinde prestigiul instituţiei înseşi.

De ce să fiu primar?

Pentru că „omul este măsura tuturor lucrurilor”, iar eu, când îmi propun ceva, realizez acel lucru.

Pentru că o astfel de funcţie o deţin oamenii puternici, iar eu deţin calităţi de lider.

Pentru că ştiu să ascult. Un primar bun e întotdeauna atent la cetăţenii săi, e receptiv la problemele acestora.

Pentru că îmi doresc o lume mai bună şi e datoria mea să încerc să o schimb.

Pentru că niciodată nu-mi încalc valorile şi nu fac compromisuri. Ştiu că omul care şi-a pierdut cinstea nu mai are nimic de pierdut.

Acta non verba

Dacă aş avea puteri demiurgice, aş re-crea lumea. Aş păstra tot ce e frumos şi le-aş da oamenilor înţelepciune.

În primul rând, dacă aş fi primar pentru o zi, aş constitui o echipă de oameni care să împărtăşească aceleaşi valori cu ale mele. Aş crea apoi o fabrică de zâmbete, ca rezultat al faptelor mele. Astfel aş aduna toţi oamenii a căror existenţă e marcată de suferinţă şi nevoi şi le-aş oferi adăpost şi sprijin astfel încât zâmbetul să înflorească pe chipul lor şi-al copiilor, pe care i-aş trimite la şcoală. Pentru că eu cred cu tărie că educaţia schimbă destine şi o naţiune educată este o naţiune salvată. Aş îmbrăca zidurile vechi ale şcolilor într-o haină nouă şi aş asigura condiţii moderne, la standarde europene de studiu. Aş reda Iaşului ecourile de romanţă, pentru că mi-ar plăcea să redevină „oraşul marilor iubiri”, recuperând astfel vibraţia trecutului care ne rezonează în auz, nouă, ieşenilor. Dar, mai ales, aş face din Iaşi un oraş curat, cu flori şi spaţii verzi care să încânte privirile trecătorilor.

La sfârşitul zilei, aş invita toţi cetăţenii la teatru şi aş merge împreună cu ei. I-aş întreba ce am făcut bine şi ce am făcut rău sau nu am făcut şi ce ar fi trebuit să (mai) fac. Aş fi foarte atentă la răspunsuri şi mi-aş nota fiecare recomandare pentru o nouă zi în care aş fi primar.

La final, aş face bilanţul. Şi astfel voi conştientiza presiunea psihologică pe care o resimte, cred, zilnic, cel care, ca PRIMAR, şi-a asumat bunul mers al oraşului cu problemele inerente ale cetăţenilor săi. La sfârşitul acestei zile, interogaţiile şi soluţiile potenţiale m-ar ajuta să învăţ Lecţia Înţelepciunii, a Toleranţei, a Curajului, a Empatiei, a Modestiei, a Încrederii în oameni, a Cinstei, a Solidarităţii şi a Demnităţii. Lecţii pe care PRIMARUL le învaţă zilnic la Şcoala Vieţii pentru Ceilalţi şi cu Ceilalţi.

Nastasia Mariana

Clasa a XII-a A

Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi

* Eseu care a primit Premiul al III-lea la Concursul Judeţean „Primar pentru zi”.

Catharsis

Plutesc în durere

Ca un stoic în ataraxia sa.

Mă cuprinde cu voaluri

De voluptoasă plăcere

Şi în braţe de valuri,

Mă strânge...

Prin flacăra ei eu trec plutind

Şi mă arde, mă mistuieşte...

Mă transformă-n cenuşă

Mă aruncă în vânt

Mă lasă să zbor...

Şi renasc.

Iertare

Din ochi de plumb, scobit amorul

Lacrimi scurse, arse în cenuşă

Dar ele se ridică fug spre uşă,

Caută cerul.

Ieşite-n lume, uscate de foc

Se uită spre cerul întins

Încep să urce atinse de Zeu

Se unesc cu norii.

Ajunse în cer, dansează cu ei

Şi-n valuri gri ele se-mbină

Iar ploaia cade în surdină,

Pe chipul tău...

Ele curg pe chipu-ţi cenuşiu

Prea şters de ochii altora...

Culoarea ele i-o redau,

Inimii tale.

Curcubeul sufletului tău răsare

Iar lacrimile-ncep să cadă pe pământ

Se combină cu lutul şi apare,

Chipul meu.

Vlad Spătaru

Clasa a XII-a A

Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi

ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ŞTEFAN BÂRSĂNESCU”

Miruna Chirilă, clasa a VIII-a A

Bătrânul…

Un copac al nimănui şi, totuşi, al tuturor... Secular şi mirific, tronează mai presus de orice.

Este copacul care se bucura de glasurile copiilor vara, când aceştia ieşeau să se joace în faţa blocului. L-am cunoscut şi eu. L-am încântat şi eu cu strigătele mele de bucurie. Bătrânul ne ţinea în palmă, ne dădea fiori pe şira spinării şi ne mustra când nu eram cuminţi.

Anii au trecut... Noi, copiii, ne-am înstrăinat.

Îl văd şi acum în faţa ochilor.

Moşneguţ verde în pragul primăverii, vesel şi sfios vara, trist şi auriu toamna, iar iarna … iarna, el era „Moşul” nostru. Împodobit din cap până în picioare cu o barbă lungă, lungă de omăt pufos.

An după an, îi ieşeau tot mai mult venele de sub pământ. Se înverzeau şi, acoperite cu muşchi, deveneau pătuţul perfect pentru căţeluşii străzii.

Tulpina scorojită, seculară, dată cu var, ţinea cu greu pe umeri braţe lungi, ce atingeau cerul. Ne culegeau noaptea stele...

Mă întrebam uneori de ce vin tinerii şi tot arată cu degetul spre el. Când am crescut, mi-am dat seama că aici se regăseau. Aici, sub tutela siguranţei! Le-o fi fost şi lor bunic sau „Moş”?

Ochii minţii îi simt apăsările ce nu-i dau pace. Îl ştiam nemuritor, bătrân şi magic. Crengile-i mă salută, ca şi-n alte dăţi, dar de data asta-mi fac semn de plecare... Zgomotul surd al trunchiului bătrân ce a pierdut lupta cu veşnicia ia cu el o parte din mine… Moare bătrânul... Mor şi eu...

Ana Hârlău, clasa a VIII-a A

Călătorie...

Ador călătoriile. Sufletu-mi s-a transpus în fel şi fel de lumi până acum. Unele de tristeţe şi deziluzie, în care clădirile negre şi cerul de cenuşă gemeau de durerea scriitorului. Altele desprinse din lumea gingăşiei şi a frumosului, în care razele de lumină înveleau armonios arbori cu frunze de smarald.

Alte dăţi, călătoria a avut loc pe plaiurile melancoliei şi speranţei. Pe fruntea lui Eminescu se reflecta motivul romanticilor, falnicul astru selenar, iar lacul pe care-l privea cu dorinţă nebună susura împreună cu stufărişul şi tresărea, formând cercuri argintii...

De data aceasta, însă, sufletul meu se aventurează într-o lume aparte, deosebită de cele pe care le-a explorat anterior. Printre razele stinse de lumină, fluturele îşi deschide aripile mlădioase şi fragile, iar sufletul îşi începe călătoria alături de el în abisul cuvintelor, într-un univers construit cu suflet, sentiment şi magie.

Experimentează acum o lume în care se identifică perfect. Descoperă aici o câmpie însorită în care vieţuiesc câteva creaturi inocente ce îşi sorb parcă speranţa din lumina verzuie a dimineţii.

Păşesc cu sufletul în palme pe acest plai fermecat în care mi se pare că m-am născut şi că exist dintotdeauna.

Mă apropii apoi de un izvor cu ţări mici, presărat de jur împrejur cu broscuţe. Cu claritatea specifică unei oglinzi veritabile a trăirilor, el reflectă soarele, întregul cer, imensitatea universului şi o largă gamă de trăiri pe suprafaţa-i sinceră.

Atâta profunzime metaforică nu a mai întâlnit sensibilul meu suflet niciodată. E debusolat, dar îşi doreşte să rămână în această lume pentru totdeauna...

N-a vrut să se despartă de acest univers al lecturii, dar mlădiosului şi fragilului fluture i s-au închis aripile pe nesimţite, iar inima mea a rămas acum blocată între două dimensiuni de nepătruns...

Ioana – Cornelia Tănase, clasa a VIII-a B

Inimă-nrobită...

Zbor. Zbor şi nu îmi dau seama unde sunt. Un neant în faţa mea... Şi, totuşi, o lumină... O lumină ce pare fi o poartă rătăcitoare...

... se înalţă dintr-o carte. O carte imensă cu coperţile învelite în piele. Deschisă şi culcată, mă cheamă să îi descopăr misterul. Mă apropii de ea şi cu inima bătând mai tare ca oricând... intru-n lumină...

... un loc ce pare a fi o galaxie, unde stau frumos aşezate, în cerc, şase planete, iar în mijlocul lor este o inimă cuprinsă de lanţuri cu un lacăt în formă de carte.

Curioasă, mă îndrept spre prima. Pe un drum prăfuit sunt aşezate în ordine multe pancarte. Pe prima dintre ele scrie cuvântul „Copilărie”, iar pe următoarele observ cu surprindere că sunt rulate filme ale inocenţei mele. Acele momente în care, micuţă fiind, stăteam cu scumpa mea mamă, iar ea îmi citea cărţi. Clipele ce m-au făcut să iubesc cărţile.

Pe următoarea planetă, patru grupuri de oameni stau separate la oarecare distanţă. În jurul unei rulete, stau marele Dostoievski împreună cu „Idiotul” şi ai lui „Fraţi Karamazov”. Apoi, Mihail Bugalkov stă de vorbă cu „Maestrul” şi „Margareta”. Asimov îşi scrie minunatele poveşti ce i-au adus numele de „Părintele literaturii SF”, iar Dr. Jivago poartă o discuţie aprinsă cu cel ce l-a creat. Pe celelalte planete descopăr personajele şi scriitorii ce m-au inspirat în decursul vieţii. Scriitori ca Stephen King, Sir Arthur Conan Doyle, Agatha Christie, Rodica Ojog Braşoveanu, Mircea Eliade, Surorile Brontë şi personaje ca Sherlock Holmes, Hercule Poirot, Melania Lupu, Harry Potter şi Maitreyi mă întâmpină cu braţele deschise.

Termin de vizitat ultima planetă: revăd acea inimă şi mă apropii de ea. Pe lacătul în formă de carte este scris numele meu. Astfel o licărire îmi luminează mintea. Acesta este universul visurilor unei inimi înrobite de lectură.