Şcolile, deschise şi pe perioada vacanţei
Dimensiune font:
Anul şcolar 2013-2014 a luat sfârşit ieri, 20 iunie, în acordurile festivităţilor de premiere, organizate încă de la începutul săptămânii. Cu această ocazie, ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a transmis un mesaj de mulţumire dascălilor şi de susţinere tinerilor care susţin examenele naţionale. „Vreau să le mulţumesc tuturor cadrelor didactice pentru munca depusă, pentru implicarea constantă şi integritatea de care au dat dovadă, dar şi pentru toate performanţele înregistrate de-a lungul anului. Totodată, le urez mult succes absolvenţilor claselor a VIII-a şi a XII-a care vor participa, în perioada următoare, la testările din cadrul examenelor de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională! Tuturor celorlalţi elevi le doresc o vacanţă frumoasă, relaxantă şi să ne vedem cu bine la toamnă!”. Doar activităţile educaţiei formale au pus punct, dar se dă startul celor nonformale, care vor fi organizate în unităţile şcolare pe perioada verii. Şcolile vor fi deschise pe toată perioada vacanţei şi vor asigura programe pentru tineri, la solicitarea inspectorului şcolar general. „Aveţi grijă să nu fie şcolile goale pe perioada verii!”, a atras atenţia Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, în cadrul şedinţei de lucru a directorilor instituţiilor şcolare din judeţ. Elevii vor putea lua parte la diverse activităţi educative, inclusiv tabere sau excursii. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau