Zile de sărbătoare la Liceul „Cuza”
Dimensiune font:
Timp de patru zile, elevii şi cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Al.I. Cuza” Iaşi vor participa la o serie de activităţi deosebite pentru a celebra împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea şcolii. Evenimentele vor debuta miercuri, 21 ianuarie, cu inaugurarea Cenaclului „Phoenix”, ce va avea loc la Galeriile de Artă „Pod-Pogor”, continuând a doua zi spectacolul „Cuza la ceas de sărbătoare” găzduit de Ateneul Tătăraşi.
De asemenea, pe 23 ianuarie, specialişti din diverse domenii şi spaţii culturale vor fi invitaţii liceului la Simpozionul „Tradiţie şi continuitate în viaţa culturală a Iaşului”, organizat în cadrul proiectului interjudeţean „Iaşul cultural – Iaşi personalităţilor”. „Simpozionul adresat elevilor şi cadrelor didactice are ca obiectiv promovarea spiritului de echipă şi de fair play la elevi, prin înlesnirea unui schimb de bune practici între aceştia şi profesori”, explică organizatorii. Manifestarea va începe cu prezentarea comunicărilor ştiinţifice, redactate de elevi ori profesori, şi va continua cu defilarea stradală „Iaşi – Arc peste timp!”,distribuirea de pliante şi hărţi turistice „Cunoaşte Iaşul!” şi expoziţia concursului „Turist prin Iaşi!”.
Seria de activităţi aniversare va lua final sâmbătă, 24 ianuarie, cu Hora Unirii. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau