3 milioane de lei pentru zona Palatului Administrativ
Dimensiune font:
Lucrările vor fi plătite de Guvern * investiţia va fi finalizată după Paşte
Municipiului Suceava i s-a pus la dispoziţie suma de 3 milioane de lei, bani acordaţi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2014. După demersuri făcute în Capitală, primarul Ion Lungu a declarat că fondurile erau prinse în bugetul de stat, însă, până acum, nu fusese emisă fişa individualizată de buget. „Ni s-a transmis fila de buget personalizată pe municipiul Suceava, în valoarea de 3 milioane de lei, pentru modernizarea Zonei centrale, prin intermediul PNDL 2014, banii fiind reportaţi din 2014”, subliniază edilul-şef Ion Lungu.
Lucrări de modernizare
Proiectul vizează modernizarea infrastructurii stradale urbane, reabilitarea pietonalului şi modernizarea sistemului de iluminat public pe străzile Ştefan cel Mare, Vasile Bumbac, Libertăţii şi pe Aleea Nucului, scopul urmărit fiind creşterea confortului urban pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru alţi participanţi la traficul auto şi cel de pietoni. În faţa Palatului Administrativ, precum şi pe cele două laterale ale imobilului care găzduieşte Consiliul Judeţean şi Prefectura, vor fi montate dale de granit asemănătoare celor de pe esplanada Casei Culturii, în perimetrul din urmă circulaţia maşinilor fiind interzisă. Intervenţiile auxiliare vor consta în repararea trotuarelor şi intersecţiilor din zonă, schimbarea ramelor şi capacelor de la sistemul de canalizare, trasarea marcajelor rutiere. Este prevăzută şi înlocuirea a 41 de stâlpi ai sistemului de iluminat public, iniţial proiectul fiind depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, cu sediul la Piatra Neamţ.
Loc nou de joacă în cartierul Tinereţii
Lidia DIACONU
„A fost organizată şi câştigată o licitaţie, s-a făcut comandă de granit cu o culoare asemănătoare celei din faţa Casei Culturii. Sper ca acesta să ajungă după Sărbătorile pascale astfel încât să finalizăm lucrarea” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau