A ascuns canabis într-un tren de jucărie
Dimensiune font:
Un bărbat din Miroslava va fi judecat fiindcă a adus în ţară droguri şi bani falşi. Cristian Bulgariu (39 de ani) a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce a călătorit la Atena. Aflând despre cumpărăturile ilegale ale bărbatului, aceştia l-au aşteptat la coborârea din autocar, pe 5 februarie. Bulgariu nu a mai apucat să plece cu maşina unui amic, ci a fost dus la Poliţie. În bagajele sale, într-un tren de jucărie, anchetatorii au descoperit 10 grame de canabis. „Bulgariu Cristian a precizat că a cumpărat drogurile din Grecia, de la un cetăţean albanez, cu 30 de euro, pentru consumul propriu”, au spus procurorii DIICOT. Poliţiştii au avut însă parte şi de o surpriză. În maşina care-l aşteptase pe Bulgariu, pe locul unde stătuse acesta, au găsit o bancnotă de 100 de euro falsă. Şi pe aceasta, bărbatul a spus că o luase de la un albanez, cu 10 euro. Acum, Bulgariu a fost trimis în judecată pentru introducere în ţară şi deţinere pentru consumul propriu de droguri de risc, precum şi pentru falsificare de monedă. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau