A dat bir cu fugiţii, după ce a provocat un accident rutier în lanţ
Dimensiune font:
* şoferul fugar a fost găsit de poliţişti datorită faptului că una dintre plăcuţele de înmatriculare a maşinii a căzut în urma impactului
Un accident rutier în lanţ s-a produs ieri dimineaţă pe drumul european 85, la ieşire din municipiul Suceava spre Rădăuţi. Accidentul a fost provocat de un şofer care a fugit apoi de la faţa locului înainte de sosirea poliţiştilor. Se pare că totul a pornit de la o şicanare în trafic. Şoferul vinovat de producerea accidentului ar fi încercat de mai multe ori să depăşească un autoturism dar nu a reuşit. Din cauza vitezei, tânărul a acroşat autoturismul care circula în faţa lui, iar şoferul acestuia a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal într-un autoturism care circula din sens şi care s-a răsturnat în sfara drumului.
Din accident au rezultat trei victime. Este vorba de cei doi şoferi care au rămas la locul accidentului şi o femeie care se afla într-unul dintre cele două autoturisme. Victimele au fost descarcerate de pompierii militari şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii au reuşit să îl identifice pe şoferul fugar la o oră după producerea accidentului rutier datorită faptului că una dintre plăcuţele de înmatriculare a maşinii a căzut în urma impactului. Şoferul a fost găsit la domiciliul său din oraşul Solca şi a fost condus la poliţiei pentru audieri. El va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Oana Șlemco
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau