A scăpat de puşcărie, după ce a furat calea ferată
Dimensiune font:
Magistraţii Judecătoriei au decis soarta a trei ieşeni prinşi cu bucăţile de şină şi macaz furate de la CET în căruţă. Cătălin Ambăruţă (37 de ani, electromecanic la CFR), Vasile Busuioc (35 de ani) şi Dan Cristian Stoian (30 de ani) au picat în plasa poliţiştilor pe 5 decembrie 2010.
Ideea de a tăia bucăţi de linie ferată i-a venit lui Ambăruţă, care şi-a cooptat amicii. Cei trei s-au întâlnit pe şoseaua Iaşi-Horleşti şi au mers cu o căruţă la Tomeşti, oprindu-se acolo unde şinele ce aparţin CET se întâlnesc cu cele ale CFR. Stoian şi-a pus o vestă portocalie, ca să pară că sunt ceferişti, şi s-au apucat să desfacă şuruburile macazului. Apoi, au tăiat o bucată de şină, pe care au secţionat-o în porţiuni mai mici. Când pe linia principală treceau vreun tren, hoţii se ascundeau. La final, ei au ascuns uneltele, cu gând să le recupereze mai încolo. N-au mai apucat, fiindcă o patrulă de poliţişti i-a observat când mutau fierul din căruţă într-o autoutilitară. Ieri, magistraţii Judecătoriei i-au condamnat pe Ambăruţă şi pe Stoian la câte trei ani de închisoare cu suspendare, în vreme ce Busuioc s-a ales cu trei ani şi două luni, dar cu executare.
(Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau