Abandonat de familie, un bătrân a ajuns la spital în comă, cu varii accidente vasculare cerebrale
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din satul Bălteni comuna Probota a fost găsit de echipajul SMURD în comă. Bătrânul era subnutrit şi suferise mai mai multe accidente vasculare cerebrale fără a primi îngrijiri medicale. Din declaraţiile cunoscuţilor, acesta are un frate şi o fiică la Cluj, însă de ceva timp aceştia nu s-au mai îngrijit de bărbat, care a fost lăsat singur şi bolnav. Norocul lui au fost nişte vecini care au chemat de urgenţă Ambulanţa, văzându-l pe bătrân cum zăcea la pământ, în stare de inconştienţă. „Pacientul comatos a fost găsit într-un şopron, lângă patul în care dormea, deşi el era proprietarul unei case alăturate, înconjurată de mizerie fiziologică, caşectic, subnutrit, aproximativ 35 kg, neîngrijit, nebărbierit. Pacientul avea mai multe accidente vasculare cerebrale în diferite stadii de evoluţie, hipotermic - 26 grade, hipoglicemie severă. Vecinul care îi făcea focul şi îi mai aducea de mâncare a declarat că are un frate şi o fiică în Cluj, însă nu s-au mai interesat de el de o vreme, iar el l-a ajutat cum a putut. Pacientul a fost dirijat către Neurologie după ce s-a remis hipotermia şi hipoglicemia severă cu diagnosticul de AVC ischemic subacut”, a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU - SMURD Iaşi.
Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau