Accident mortal la Dorohoi
Dimensiune font:
Un dorohoian şi-a pierdut viaţa duminică noapte, într-un accident rutier petrecut la Dealu Mare. El se afla la volanul unei maşini, iar pe fondul vitezei excesive, a părăsit carosabilul şi a lovit mai mulţi copaci, oprindu-se în grădina unei case. Se bănuieşte că bărbatul avea şi unele probleme medicale. „În seara de 12 mai, în jurul orei 23.40, Petru Paul B., de 47 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29 B, pe direcţia Boto;ani - Dorohoi, în localitatea Dealu Mare, pe fondul vitezei excesive şi posibil a unor probleme medicale, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a rulat aproximativ 200 metri pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu mai mulţi copaci şi oprindu-se în grădina unei locuinţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Daniela Gheorghiescu.
În urma producerii accidentului a rezultat decesul conducătorului auto. În cauză continuă cercetările, în vederea stabilirii cu certitudine a tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau