Accident spectaculos la Sârca
Dimensiune font:
O şoferiţă de 26 de ani a provocat, ieri dimineaţă, un carambol spectaculos la Sârca. „Mihaela M., din Lungani, conducea un Volkswagen, iar la intrarea pe drumul european, n-a acordat prioritatea Opelului condus de Niculai R., intrând în coliziune cu acesta şi cu o autoutilitară”, ne-a spus Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).
Autoutilitara cu remorcă, în care se afla un alt autoturism, a intrat în balans şi s-a răsturnat pe şosea. Doi basarabeni din maşină au fost răniţi fiind transportaţi la Spitalul „Sf. Spiridon” unde a fost diagnosticaţi cu leziuni ortopedice şi contuzii. „Traficul nu a fost blocat. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool. Se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a adăugat reprezentantul IPJ. (Ştefana Czeller, Cristina Mihăilă)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau