Ambulanţierii suceveni vor regionalizare de probă
Dimensiune font:
* reorganizarea înghite noi domenii de activitate * după Finanţe, a venit rândul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care ar urma să fie subordonat direct Iaşului * angajaţii din Suceava se tem că în noua formă de funcţionare, serviciul ar putea să se dovedească ineficient * aşa că cer implementarea proiectului mai întâi de probă
Ca să se evite eventuale eşecuri, conducerea SAJ Suceava este de părere că înainte de a reorganiza instituţia sanitară de urgenţă, politicienii ar trebui să stabilească cu exactitate regiunile. „Noi nu suntem împotriva regionalizării, dar vrem ca acest lucru să se facă cu discernământ şi să se evalueze impactul asupra societăţii”, a declarat Daniel Martiniuc, şeful SAJ Suceava. Pentru a dovedi că regionalizarea nu îngreunează intervenţiile medicale, Martiniuc este de părere că ministerul Sănătăţii ar trebui să implementeze un proiect pilot într-o regiune formată din mai multe judeţe. „Dacă vrem să schimbăm modalitatea de lucru, hai să o facem cu cap, nemţeşte. Nu este de joacă cu medicina de urgenţă. Ce facem într-o zi dacă aveam nevoie de o ştampilă, o semnătură? Pleacă un om la Iaşi şi pierde o zi”, a spus directorul.
Pe de altă parte, medicii de la Ambulanţă spun că au o serie de întrebări la care nimeni nu le-a răspuns deocamdată. Specialiştii vor să ştie cum va fi finanţat serviciul de ambulanţă Suceava în cazul în care judeţul va face parte din regiunea de dezvoltare Nord-Est cu capitala la Iaşi. „Ce se va întâmpla cu personalul. La noi din TESA fac parte 15 oameni. Dacă unul pleacă cine-i va ţine locul?”, se întreabă Daniel Martiniuc.
Serviciul judeţean de Ambulanţă Suceava are peste 300 de angajaţi. „Nimeni nu ţine de scaunul lui la SAJ Suceava. Eu mai am doi ani până la pensie, dar am o datorie morală faţă de acest serviciu unde îmi desfăşor activitatea de 20 de ani”, a conchis Martiniuc.
Oana Şlemco
Proiectul de lege privind reorganizarea Serviciilor Judeţean de Ambulanţă se află în dezbatere publică şi este postat pe site-ul ministerului Sănătăţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau