An greu pentru Gaz Est Vaslui
Dimensiune font:
* declinul economic al judeţului s-a simţit din plin şi la principalul furnizor de gaze * abonaţii, atât persoane fizice, cât şi juridice, nu au reuşit să-şi achite la timp facturile
Potrivit conducerii Gaz Est, greutăţile anului 2012 nu au ocolit nici această societate. Investiţiile au fost mai puţine la număr spre deosebire de anii anteriori. „A fost un an greu, iar criza financiară şi-a spus cuvântul. Au avut probleme financiare atât abonaţii casnici dar mai ales agenţii economici. A trebuit să ne canalizăm activitatea pe mentenanţă, pe siguranţa în funcţionare. Nu am neglijat nici investiţiile. Am făcut investiţii şi am dezvoltat sistemul de distribuţie în mai multe localităţi. Am căutat să ne atragem surse de finanţare în aşa fel încât să nu stopăm tot sectorul de investiţii, ţinând cont de faptul că investiţiile aduc pentru viitor un venit sigur şi o dezvoltare durabilă”, ne-a spus Adrian Tighici, directorul general al SC Gaz Est SA.
Conducerea societăţii a făcut eforturi pe întreg parcursul anului pentru a răspunde solicitărilor locuitorilor judeţului. „Până la urmă am reuşit să racordăm toţi abonaţii care au solicitat racordarea la reţeaua de gaze, am iniţiat proiecte care vor fi cu certitudine în 2013 demarate“, ne-a mai spus Adrian Tighici. Directorul societăţii se arată mai optimist pentru anul ce urmează. Are planuri mari în ceea ce priveşte investiţiile.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau