Anca Sigartău răspunde atacurilor
Dimensiune font:
Actriţa a fost acuzată că a câştigat pe nedrept postul de director al Teatrului Bacovia * unul dintre contracandidaţi a contestat rezultatul concursului
Într-o postare făcută pe o reţea de socializare, Anca Sigarătu vorbeşte despre planurile ei. „Este trecut de 3 dimineaţa şi astăzi, cu o zi înainte de Sfintele Paşti, am inima mâhnită. Ceea ce trebuia să fie un nou început pentru mine şi pentru Teatrul din Bacău deopotrivă se transformă din ce în ce mai mult într-o execuţie publică. Şi ceea ce mă doare mai tare este că se aruncă în mine cu noroiul minciunilor cărora nu le pot răspunde în niciun fel. Mi-am propus să mă detaşez, să nu reacţionez, dar vă spun că mă doare”, scrie Anca Sigartău pe contul ei.
Nemulţumiri şi contestaţii
Discuţiile au pornit în urma concursului pentru ocuparea postului de director al Teatrului din Bacău, câştigat de Anca Sigartău. Ea i-a avut drept contracandidaţi pe actriţa Eliza Noemi Judeu şi pe actorul şi regizorul Radu Bogdan Ghelu, ultimul contestând rezultatul. Motivul nemulţumirii este faptul că Anca Sigartău ar fi colaborat cu mulţi dintre membrii comisiei de examinare. „Joc în 4 teatre din Bucureşti, sunt de peste 24 de ani fără întrerupere actriţă a Teatrului Bulandra (SUNT nu am fost, aşa cum se chinuie să sugereze josnicele caractere care au generat această campanie calomnioasă), am jucat pe toate scenele importante ale ţării şi în străinătate. Mulţi s-au întrebat cum de dau Bucureştiul pe Bacău, cum de fac acest pas şi de ce, în condiţiile în care în acest moment prezentul este generos şi viitorul în Bucureşti se anunţă extraordinar. Am ales însă Bacăul cu curaj, aşa cum am făcut-o toată viaţa mea, cu încrederea că pot face ceva bun, cu toată ştiinţa şi priceperea acumulată prin studiu şi practică”, a replicat Anca Sigartău. Potrivit viceprimarului Radu Ababei, care a fost preşedintele comisiei, concursul a fost contestat pe motiv de vicii de procedură la nivel de organizare.
Topul celor mai trăsnite plângeri ale băcăuanilor
Clara TOMA
„Vreau să construiesc la Bacău un teatru performant, vreau să arăt ce pot şi vă asigur că am multe de arătat” – Anca Sigartău
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau