Apar mieii în pieţe
Dimensiune font:
* pe perioada Sărbătorilor Pascale, programul de funcţionare al pieţelor agroalimentare din municipiu va fi unul normal, cu excepţia zilei de 5 mai, când toate pieţele vor fi închise * punctul de sacrificare al ovinelor va fi deschis în Tătăraşi
Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Iaşi a dat aviz favorabil către SC Ecopiaţa SA privind amenajarea, asigurarea facilităţilor ce se impun şi dotarea aferentă a sectoarelor destinate comercializării mieilor cu ocazia Sărbătorilor Pascale din acest an. Astfel, zonele în care ieşenii vor putea găsi spre desfacere miei, în perioada 20 aprilie-5 mai, sunt pieţele agroalimentare Alexandru cel Bun, Nicolina, Hala Centrală, Independenţei şi Dacia. Tot pentru această perioadă, DSVSA a eliberat o autorizaţie sanitar-veterinară temporară pentru deschiderea punctului de abatorizare ovine din Piaţa Tătăraşi Sud. Toate pieţele din municipiu vor fi închise pe 5 mai, în prima zi de Paşte. După finalizarea acestor acţiuni, în pieţele din municipiu vor fi demarate acţiuni de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie, în cadrul programului de operaţiuni anuale. Prima care se va închide pentru efectuarea acestor operaţiuni (de pe 26 mai, ora 14 şi pe parcursul zilei de 27 mai) va fi Piaţa Nicolina. „Tot pe 27 mai vor fi închise şi bazarul, talciocul şi piaţa Tărăraşi Sud. Piaţa CUG va închisă duminică, 2 iunie, de la orele 14.00 şi luni, 3 mai, târgurile de maşini şi cherestea pe 3 mai, piaţa Alexandru cel Bun pe 9 iunie, de la ora 14.00 şi pe 10 mai, pieţele Dacia, Păcurari şi Podul de Piatră pe 10 iunie, piaţa Hala Centrală pe 16 şi 17 iunie, Piaţa Independenţei pe 7 şi 8 iulie, iar Hotelul Municipal - pe 8 iulie”, a anunţat Cristi Stărică, directorul SC Ecopiaţa SA. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau