Autoturism furat tras pe dreapta la Albiţa
Dimensiune font:
* poliţiştii de frontieră au depistat în Punctul de Trecere al Frontierei Albiţa un autoturism marca Ford Fusion declarat furat de autorităţile din Belgia * un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi moldoveană intenţiona să scoată maşina din ţară
Luni, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, Evghenii G., cu cetăţenie română şi moldoveană, în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Daimler Benz, care tracta o platformă pe care era un autoturism marca Ford Fusion. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul marca Ford Fusion, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează în alertă cu măsura de indisponibilizare a bunului în vederea confiscării, deoarece a fost declarat furat din Belgia.
Cu privire la cele constatate, Evghenii G. a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul figurează furat în Belgia, el având doar calitatea de transportator. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi cu propunerile legale. Autoturismul, în valoare de 24.000 lei, a fost indisponibilizat şi introdus în parcul auto de la sediul STPF, în vederea recuperării acestuia de către proprietarul de drept.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau