Bărbat de 38 de ani reţinut pentru că şi-a violat vecina de 73 de ani
Dimensiune font:
O persoană din comuna Zvoriștea a sunt la 112 şi a sesizat faptul că, vecina sa de 73 de ani, a fost victima unui viol, comis de Ionel M., de 36 ani, din aceeaşi localitate, în noaptea de 1 spre 2 ianuarie. Potrivit poliţiştilor, în seara zilei de 1 ianuarie, în jurul orei 20.00, mai tânărul vecin al bătrânei a intrat în casa acesteia, unde a forţat-o să întreţină raporturi sexuale normale. „Victima a fost examinată medico legal, concluzionându-se că aceasta prezenta echimoze şi excoriaţii la nivelul feţei, coapsei stângi şi umărului stâng, leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale şi care ar putea pleda pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol în condiţiile stabilite prin anchetă”, ne-a spus inspectorul principal Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). El a precizat că, în urma probatoriului administrat, faţă de Ionel M. s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi viol, fiind reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau