Bătrână la un pas de moarte, după ce a fost bătută de fiu
Dimensiune font:
O femeie de 79 de ani din Iaşi se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul „Sf. Spiridon” după cea fost bătută de fiul său, Constantin C. (51 de ani). Incidentul a avut loc în cartierul Alexandru cel Bun, Maria P. fiind adusă la spital cu leziuni severe la cap, cu traumatism cranio-cerebral şi fracturi multiple la nivelul corpului. „Pacienta a ajuns la spital conştientă şi ne-a spus că a fost bătută de fiul ei. La scurt timp după internare, bătrâna a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitată şi readusă la viaţă. În prezent, pacienta se află la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă, prognosticul fiind rezervat”, ne-a spus Diana Cimpoeşu, director medical interimar al Spitalului „Sf. Spiridon”. Poliţiştii s-au autosesizat şi au demarat o anchetă în acest caz. „Am fost sesizaţi despre faptul că o femeie a fost agresată de fiu. S-a întocmit dosar penal pentru lovire, iar în funcţie de starea victimei se vor lua măsurile legale”, a declarat agentul Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
(C. Mihăilă, A. Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau