Băuţi la volan
Dimensiune font:
În această săptămână, poliţiştii au identificat 6 persoane care s-au urcat la volanul unor autovehicule, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice sau nu îndeplineau condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Pe numele acestora au fost întocmite dosare de cercetare penală în conformitate cu prevederile Codului Penal
În noaptea de 17 spre 18 martie, poliţişti din cadrul Biroului Rutier şi Biroului de Ordine Publică din Poliţia Municipiului Huşi, în timp ce îşi exercitau atribuţiile de serviciu pe strada Ştefan cel Mare din localitate, au oprit pentru control un autoturism. Acesta era condus de F. Ionel, de 33 ani, din sat Stroieşti, comuna Tătărăni. Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică, poliţiştii l-au testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. F. Ionel a fost condus la Spitalul Municipal Huşi, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului în cauză dosar penal, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (faptă pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani).
C. Ciprian, în vârstă de 33 ani, domiciliat în municipiul Bârlad, a fost depistat de poliţiştii Biroului Rutier şi Biroului de Ordine Publică Bârlad în timp ce conducea un autovehicul pe strada Epureanu, deşi nu îndeplinea condiţiile legale. În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 din Codul Penal.
- În aceiaşi seară, în timp ce M. Ionel, de 23 ani, din satul Bădeana, comuna Tutova, conducea un autoturism pe D.N. 24 A, pe raza localităţii Trestiana, comuna Grivița, a fost oprit pentru control de polițiștii Biroului Rutier Bârlad.
Efectuând verificarea în baza de date privind posesorii de permise de conducere, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă un astfel de document. De asemenea, valabilitatea autorizației provizorii de circulație a autoturismului era expirată. Pe numele acestuia polițiștii au întocmit dosar penal, efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de articolele 335 și art. 334 din Codul Penal.
Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au oprit pe strada Ștefan cel Mare un autoturism condus de A. Vasile, în vârstă de 26 ani, domiciliat în municipiul Vaslui. În urma verificărilor efectuate, polițiști au constatat faptul că tânărul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Codului Penal.
- C. Marius, în vârstă de 22 ani, din comuna Deleni a fost depistat de polițiștii Postului de Poliție Costești în timp ce conducea un moped pe raza localității Costești. În condițiile în care tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Sub control judiciar pentru tâlhărie
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau