Bloc operator nou, în valoare de 5 milioane de euro, la Spitalul Judeţean
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean a reluat procedurile de licitaţie pentru proiectul de amenajare a unui bloc operator, investiţie ce se ridică la aproape 5 milioane de euro, a declarat, vicepreşedintele CJ Neamţ, Emilia Arcan. Documentele care stau la baza efectuării licitaţiei au fost refăcute după ce la prima licitaţie au existat mai multe contestaţii ale unor firme participante, şi care au reclamat că nu au avut acces la toate datele din caietul de sarcini. Proiectul în sumă de aproape 5 milioane de euro prevede amenajarea în totalitate a cinci săli de operaţie dar vor fi reabilitate şi actualele săli în care se efectuează operaţii. Din cele 5 milioane de euro, 850.000 de euro vin din partea Societăţii Nefromed Cluj, ca urmare a unui parteneriat pe care îl are cu Consiliul Judeţean prin care firma clujeană a construit un centru medical pe un teren concesionat de la spital. Restul sumei din cadrul proiectului ar urma să fie suportată de Consiliul Judeţean, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Emilia Savin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau