Botoşani: Pompier decedat în timpul unei deplasări la un incendiu
Dimensiune font:
Un subofiţer de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce mergea, alături de colegii săi, într-o misiune de stingere a unui incendiu în localitatea Brehuieşti.
Plutonierul adjutant şef Constantin Patache, în vârstă de 49 de ani, a căzut în timp ce se deplasa pe jos spre locuinţa incendiată.
Potrivit unui comunicat al ISU, din cauza drumului în pantă şi acoperit de gheaţă şi zăpadă, şeful gărzii de intervenţie a decis să se deplaseze pe jos circa 500 metri, cu o parte din echipaj.
Constantin Patache şi conducătorul autospecialei au rămas să caute o altă cale de acces pentru a ajunge la locul intervenţiei.
'Ghidat de Patache, conducătorul autospecialei a reuşit să ajungă aproape de casă. Mergând pe stradă, subofiţerul a căzut şi, din păcate, nu s-a mai putut ridica. Au urmat peste 60 de minute de resuscitare, atât din partea colegilor, cât şi a echipajului medical de pe ambulanţă, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el. La 23.35, după mai bine de o oră de la începerea manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţă a declarat decesul', se arată în comunicatul ISU.
Constantin Patache lucra de 18 ani la ISU, fiind unul dintre cei mai experimentaţi pompieri.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau