Campanie de succes pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi
Dimensiune font:
In urma campaniei „Dăruieşte din inimă!”, Fundaţia Star of Hope a reuşit strângerea sumei de 68.000 lei, bani necesari pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi asistaţi în centrele de zi din Iaşi, Dorohoi, Huşi, Bârlad şi Botoşani
În acest an, Fundaţia Star of Hope Romania a organizat campania „Dăruieşte din inimă!”, parte a proiectului „Egalizarea de şanse pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi”. Fundaţia Star of Hope România şi-a dorit ca, şi în acest an, „Dăruieşte din inimă!” să fie o campanie de suflet a ieşenilor, dovedind în acest fel că oricine se poate implica activ în viaţa comunităţii, că fiecare poate face ceva concret pentru a ajuta un copil, cu atât mai mult atunci când vorbim despre copii cu dizabilităţi. Prin această campanie, Fundaţia Star of Hope România a reuşit să sensibilizeze opinia publică cu privire la dificultăţile de zi cu zi cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi. Strângerea fondurilor necesare pentru tratarea si recuperarea celor 308 copii cu dizabilitaţi din grija Fundaţiei Star of Hope România a reprezentat cel de-al doilea scop atins al campaniei. Pe parcursul a 30 de zile, s-a strâns suma de 68.534 lei din care 14.770 lei în cadrul Galei Recunoştinţei, 10.736 lei în urma concertului caritabil susţinut de trupa Proconsul, 10.456 lei în produse şi 32.572 lei bani necesari pentru susţinerea unor intervenţii chirurgicale, a unor şedinţe de terapie recuperatorie pentru copii şi pentru transportul acestora. Banii au fost folosiţi pentru cumpărarea premiilor care au fost oferite copiilor cu dizabilităţi în cadrul Galei Recunoştinţei, pentru cadourile oferite copiilor pe 3 decembrie şi pe 18 decembrie la serbarea de Crăciun, cât şi pentru acoperirea cheltuielilor de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi de la Centrul de zi Steaua Speranţei Iaşi, centrele de zi din Dorohoi, Huşi, Bârlad şi Botoşani. În cadrul campaniei a avut loc lansarea Albumului DIS-ART, s-a celebrat Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi şi a avut loc Gala Recunoştinţei, eveniment la care a fost prezent ambasadorul Regatului Suediei, Excelenţa Sa Anneli Lindahl Kenny. În cadrul Galei Recunoştinţei a concertat şi formaţia Proconsul, căreia i s-au alăturat membrii corului Colegiului „Richard Wurmbrand”, copiii din Clubul de Dans „Academia Show”, dar şi membrii Asociaţiei “Cutezătorii” din Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau