Centrul Multifuncţional din zona Cicoarei „înghite” încă un milion de lei din bugetul local
Dimensiune font:
În luna martie 2019 s-a depus şi înregistrat la ADRNE cererea de finanţare pentru Proiect integrat de regenerare urbană şi socială în zona Cicoarei – Centrul Multifuncţional Cicoarei. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a informat Primăria Iaşi că proiectul a obţinut 76 de puncte, faţă de minimul necesar de 70 de puncte, ceea ce înseamnă că documentaţia urmează să intre în etapa precontractuală. În urmă cu două săptămâni, ADRNE a trimis Primăriei o adresă prin care se specifică faptul că pentru cererile de finanţare depuse spre aprobare, care se încadrează parţial în alocarea dedicată, este necesară actualizarea valorii contribuţiei proprii, prin creşterea valorii ei. Iniţial, aceasta era de patru milioane de lei, însă în urma clarificărilor solicitate de Agenţie, contribuţia proprie a municipalităţii va creşte la 5,072 milioane lei, reprezentând cheltuieli neeligibile dar şi cheltuieli eligibile (eligibile care depăşesc suma alocată). Valoarea totală a proiectului rămâne neschimbată, de 16.846.646,85 lei, fără TVA, finanţarea urmând a se realiza prin intermediul Programului Operaţional Regional – Axa 4.
Centrul Multifuncţional ar urma să fie construit pe strada Sofia Nădejde, fostă Cicoarei, suprafaţa terenului studiat pentru Planul Urbanistic Zonal fiind de 7.700 metri pătraţi, din care 15% vor reprezenta spaţii verzi. Noua construcţie va avea un regim de înălţime P + 4E (înălţime maximă 20 de metri de la cota terenului natural în aria construită). În cadrul centrului se vor organiza spaţii pentru activităţi educative dedicate dezvoltării copiilor şi tinerilor care locuiesc în cartierul Cicoarei şi în zonele învecinate. Proiectele prevedere construirea unei săli de spectacol cu o capacitate de 120 de locuri, unei săli de sport cu peste 150 de locuri în tribună, săli de IT, muzică, bibliotecă etc.
Pod şi canal colector
Proiectul face parte dintr-o serie de măsuri prin care care municipalitatea ieşeană va scoate din izolare zona în care locuiesc circa 5.000 de persoane, dintre care 800 se află în risc de sărăcie şi excluziune socială, conform unui studiu făcut în 2016. În aceeaşi notă, a reducerii riscului îmbolnăvirilor, se înscrie construirea unui canal de evacuare a apelor pluviale. Nu în ultimul rând, podul care se ridică în aceste zile şi care va fi gata până la finele anului va avea darul de lega această zonă de restul oraşului. „Am abordat cu prioritate această zonă, chiar dacă lucrurile astea costă şi timp, şi bani. Am început podul din zona Cicoarei, canalul deversor, proiectul european pentru un centru social multifuncţional prin care să putem să aducem copii acolo pentru a-i educa, plus alte câteva investiţii majore cărora le-am dat drumul în zonă”, a declarat primarul Mihai Chirica. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau