Chermeză cu mici şi bere în Parcul Expoziţiei, de Ziua Familiei
Dimensiune font:
* cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi recompensate de municipalitate cu premii în bani, excursii şi cine romantice * pe ceilalţi participanţi la eveniment îi aşteaptă mese pline cu mici, frigărui, fructe şi apă plată
Cu toate că au trecut câteva zile de la data de 15 mai, când în întreaga lume s-a celebrat „Ziua Internaţională a familiei”, municipalitatea ieşeană va marca acest eveniment duminică, printr-o serie de acţiuni destinate preponderent pensionarilor. „Duminică, în Parcul Expoziţiei, va fi organizată Ziua Familiei, în cadrul evenimentului urmând a fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Am stabilit această zi pentru a da o notă festivă evenimentului şi pentru că atunci lumea e liberă”, a explicat primarul Gheorghe Nichita. Acesta a precizat că, la eveniment, sunt aşteptate aproximativ 900 de persoane. „75 de familii care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi premiate cu câte 500 lei. Până la festivitatea de premiere, vom avea un recital susţinut de Ştefan Pintilie, iar după premiere organizăm o tombolă pentru toate cuplurile premiate, la care oferim un sejur la Durău de 5 zile şi trei cine romantice la trei restaurante diferite din oraş. Va mai cânta Ion Suruceanu, după care am pregătit un bufet cu mici, frigărui, fructe şi apă plată”, a spus edilul-şef.
Premiile au crescut cu 200 lei
Evenimentul a ajuns la ediţia a 11-a, fiind organizat prima dată la Iaşi în vara lui 2003. Pe 7 mai, pentru a marca acest eveniment, Consiliul Local Iaşi a adoptat o hotărâre privind acordarea, într-un cadru festiv, a unei diplome de onoare şi a unui premiu în valoare de 300 lei fiecărei familii din Iaşi care a împlinit 50 de ani de căsnicie, fondurile necesare fiind alocate de la bugetul local. La iniţiativa primarului Gheorghe Nichita, începând cu luna mai 2009, premiul acordat familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie s-a majorat de la 300 la 500 lei net. Premiul se acordă o singură dată familiilor care au 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, au domiciliul stabil şi nu au mai beneficiat în trecut de acest premiu. (Tudor Damaschin)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau