Cum ar arăta autobuzele RATP fără scaune?
Dimensiune font:
* reprezentanţii regiei de transport public au întocmit o inventariere a stricăciunilor provocate în ultimele luni de persoane certate cu bunul simţ * în ritmul în care sunt vandalizate, autobuzele vor ajunge în curând să circule fără scaune pentru pasageri
Incidentul de zilele trecute, când unul dintre cele mai noi autobuze deţinute de RATP Iaşi, un DAF cu număr de parc 208, s-a retras la garaj cu ultimele patru scaune din salon având tapiţeria complet distrusă, este ultimul dintr-o serie de acte de vandalism comise în autobuzele olandeze. Reprezentanţii regiei de transport public au întocmit o inventariere a stricăciunilor provocate în ultimele luni, reieşind faptul că mai mult de 100 de scaune au fost deteriorate. „Este adevărat că unele dintre scaune prezintă mici defecte datorate uzurii în timp a materialului, prezentând tăieturi mici ce au putut fi recondiţionate. Însă, majoritatea au materialul de pe şezut sau spătar tăiat în mai multe locuri şi cu buretele rupt, aşa cum a fost cazul recent”, afirmă Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP.
Criză de piele ecologică!
Din păcate, problema remedierii scaunelor este de durată, întrucât regia nu dispune de suficient material pentru a înlocui tapiţeria vandalizată. „Avem material textil. Însă, în cazul scaunelor cu piele ecologică, avem dificultăţi în a găsi pe piaţă material asemănător din punct de vedere al rezistenţei la uzură şi al culorii”, mai spun oficialii RATP. În condiţiile în care, în majoritatea cazurilor, autorii rămân neidentificaţi, toţi prejudiciul este suportat de regia ieşeană. (Tudor Damaschin)
104 – este numărul scaunelor distruse în autobuzele DAF Berkhof
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
jan
Jun 10, 2013
daca veti face remaniere in randul controlorilor si un program identic cu cel al soferilor si dispecerilor , poate ca nu vor mai urca toti borfasii care nu composteaza ,ignora sau jignesc pe soferi sau deterioreaza mijloacele de transport!!!!succes!!!(dar nu cred ca veti avea,atat timp cat controlorii sunt corupti===t o t i !!!!!)
pff...
Jun 09, 2013
acum cateva luni erau numai surle si trambite ca in mijloacele de transport s-au montat camere...ce s-a intamplat cu ele? ori sunt doar asa..de ochii prostilor?
premium
Jun 08, 2013
atata timp cat nu se va face ordine drastic, cetatenii iasului si a romaniei nu vor fi civilizati pt ca sunt prea idioti sa inteleaga ce le-a facut scaunul ca sa-l vandalizeze in halul acesta suntem un popor de toata jena
premium
Jun 08, 2013
puneti camere video si amenzi de minim 1000 de lei, la a doua abatere 10000 lei
Adauga comentariul tau