DEZBATERI PE TEME EUROPENE CU MASS-MEDIA LOCALĂ DIN REGIUNEA NORD - EST
Dimensiune font:
La Complexul Turistic ,,Casa Elena” din Voroneț, orașul Gura-Humorului, va avea loc în perioada 10 - 13 iulie 2014, un important eveniment mediatic la nivel regional, în organizarea Centrelor de Informare Europeană ,,Europe Direct” din municipiul Suceava și orașul Comănești (CIED).
La reuniune vor participa reprezentanți ai mass-media locală din Regiunea Nord-Est, coordonatori ai centrelor de informare din zonă, consilieri comunicare.
Sesiunile de comunicări din cele trei zile vor prilejui o serie de dezbateri axate în principal pe teme europene, precum și pe importanța preocupărilor și activităților desfășurate de centrele de informare ,,Europe Direct” în diseminarea informațiilor europene.
Obiective urmărite:
,,Tematica este una generală, lăsând la latitudinea participanților posibilitatea de a contribui cu prezentări/puncte de vedere pe fiecare subtitlu din tematica inclusă în programul manifestării. Ea are ca obiectiv general diseminarea și multiplicarea informațiilor și mesajelor privind politicile europene, accesarea și derularea fondurilor europene pentru dezvoltare, încât să se realizeze informarea corectă, îmbunătățirea percepției publicului și evidențierea conceptului de activitate economică, socială și politică eficientă la standarde europene”, a precizat ing. Narcis Jitaru, coordonatorul CID Comănești.
Teme incluse pe agenda de lucru:
,,Presa şi importanţa diseminării corecte a informaţiilor de interes european; ,,Modalităţi de eficientizare a colaborării între presa locală/regională cu reprezentanţii CIED”; ,,Modalităţi rapide şi eficiente de obţinere a informaţiilor de interes european”; ,,Uniunea Europeană - un succes pentru cetăţenii ei?”; ,,Strategia de dezvoltare EUROPA 2020”; ,,Economia Uniunii Europene - proces de refacere lentă”; ,,Politicile Uniunii Europene”; ,,Studii de caz (strategia de comunicare a centrelor cu presa locală şi regională, finanţări de proiecte pentru administraţia publică, proiecte de mediu, proiecte iniţiate de şcoli etc)”.
Cuvântul de deschidere va fi rostit de Angela Ioanovici- coordonator CIED ,,Bucovina” Suceava şi Narcis Jitariu - coordonator CIED Comănești, care vor fi și moderatorii dezbaterilor, iar cuvântul de salut va fi adresat de cele două structuri gazdă a centrelor de informare reprezentate prin Loreta Cauteş - preşedinta Asociaţiei GEC Bucovina Suceava şi Viorel Miron, primarul oraşului Comăneşti.
Invitat special:
Ionel Dancă, jurnalist economic și realizator de programe de televiziune cu tematică europeană.
Evenimentul este organizat în cadrul implementării proiectelor ,,Centrul de Informare Europe Direct din Suceava şi Comăneşti”, proiecte finanţate de Comisia Europeană, prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, beneficiari fiind partenerii din mass-media - Regiunea Nord-Est.
Romulus Dan BUSNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau