Disidentul Liviu Cangeopol, Cetăţean de Onoare al Iaşului
Dimensiune font:
Primăria Iaşi se pregăteşte să ofere un nou titlu de cetăean de onoare. Este vorba de acordarea acestei distincţii scriitorului şi jurnalistului Liviu Gangeopol, născut în martie 1954 la Iaşi, dar stabilit în prezent în Statele Unite ale Americii. „Liviu Cangeopol a fost unul dintre cei şapte intelectuali cărora, pe 18 decembrie 2006, în discursul prilejuit de prezentarea Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, preşedintele de atunci, Traian Băsescu, le-a elogiat gestul de a se fi ridicat direct împotriva lui Nicolae Ceauşescu”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre întocmit în acest sens. „Fii mulţumit, Domnule Ceauşescu”: vei rămâne în istorie!”, acesta a fost titlul unui interviu acordat de Liviu Cangeopol pe 5 aprilie 1988 în Liberation, interviu difuzat o zi mai târziu la postul de radio Europa Liberă. Două săptămâni mai târziu, disidentul ieşean a început să fie urmărit şi reţinut de Securitate în repetate rânduri. Aşa se face că în septembrie 1989 acesta a emigrat în SUA. „Liviu Cangeopol este considerat de către majoritatea criticilor cel mai rafinat analist politic al Exilului. Face parte din grupul rezistenţilor anticomunişti din Iaşi. Scrisul său bărbătesc, curajos, cât şi incoruptibilitatea sa i-au jenat de multe ori pe ziariştii tranziţiei pentru că Liviu Cangeopol este omul cu o singură cale”, se mai arată în motivarea Primăriei Iaşi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau