Dosare penale pentru conducătorii de mopede fără permis
Dimensiune font:
* conducătorii de mopede nu pot obţine permise de conducere, dar asta nu-i împiedică pe cei de la Rutieră să-i amendeze şi să le întocmească dosare penale * 12 băcăuani s-au certat deja cu legea pentru că statul român se mişcă în ritm de melc
Pe 19 ianuarie 2013 au intrat în vigoare o serie de modificări la Codul Rutier. Printre ele şi obligativitatea celor care se urcă pe mopede să deţină permis de conducere. La aproape trei luni distanţă, niciun astfel de permis nu a fost obţinut nu numai în Bacău, ci în toată ţara. Şi asta pentru că statul se mişcă în ritm de melc, iar şcolile de şoferi nu au nici acum baza legală pentru a organiza pregătirea cursanţilor care vor permis de conducere categoria AM, special introdusă pentru mopede. Asta nu-i împiedică, însă, pe poliţişti să adune teancurile de dosare penale pentru mopediştii din judeţ.
„De la intrarea în vigoare a Legii 203/2013, 12 persoane au fost depistate în judeţ circulând cu mopede, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi au fost întocmite dosare penale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, inspectorul Narcisa Butnaru.
Celor 12 li se adaugă alţi doi, sancţionaţi în weekend: un bărbat de 35 de ani din Măgura şi unul de 65 de ani din Măgireşti. Numărul dosarelor va fi, însă, în creştere, asta pentru că mopedele sunt extrem de populare, mai ales în sezonul cald.
Cristina Maria Cucu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau