Fermierii suceveni, despăgubiţi pentru pierderile de venit
Dimensiune font:
Direcţia pentru Agricultură a judeţului Suceava a organizat o întâlnire a fermierilor din sectoarele vegetal, zootehnic şi cel de agricultură ecologic cu reprezentanţii Fondului mutual pentru întrajutorare în agricultură. Scopul manifestării a constat în implementarea acestuia în judeţul Suceava, prezentarea obiectivelor şi facilităţilor oferite agricultorilor cu privire la reducerea riscurilor financiare la creditare, recuperarea cheltuielilor, încurajarea investiţiilor, accesarea de proiecte de dezvoltare activităţii şi creşterea competivităţii. Alex Jurconi, preşedintele Fondului mutual „Pro Agro”, le-a spus fermierilor suceveni că acesta este constituit prin asocierea liber consimţită a producătorilor agricoli în vederea „mutualizării” riscurilor agricole şi acordării de compensaţii financiare celor care au suferit pierderi de venit provocate de boli ale animalelor, plantelor sau din cauza unui incident de mediu. Pentru a beneficia de compensaţiile financiare acordate de Fondul mutual „Pro agro”, fermierii care vor semna cererea de adeziune vor trebui să plătească şi o contribuţie specifică secţiunii la care au aderat. Astfel, spre exemplu, contribuţia anuală este de 1 până la 1,3 euro pe hectarul de teren cultivat, 10 lei pe cap de bovină, 0,20 lei pentru o porcină ori 0,10 lei pentru fiecare ovină. Rata de despăgubire stabilită de Fondul mutual „Pro agro” pentru membrii săi este de 97%. Pentru plata oricărei compensaţii, acesta beneficiază de cofinanţare de 65% din fonduri publice, respectiv de 757% din fonduri publice şi 25% de la bugetul naţional. Conform legislaţiei în vigoare, sunt considerate eligibile pentru acordarea de compensaţii financiare pierderi efective la animale şi plante, pierderi economice din scăderea performanţelor zootehnice sau scăderea producţiei agricole, restricţionarea circulaţiei ori a schimburilor, limitarea zonelor de păşunat, schimbarea destinaţiei producţiei, restricţionarea utilizării sau distrugerea unor produse de pe exploataţie, pagubele de pe urma tratamentelor sanitare şi restricţionarea folosirii solurilor devalorizarea comercială a producţiei. De asemenea, se pot acorda compensaţii pentru pierderi economice cauzate de aplicarea măsurilor carantinei, în scopul eradicării sau al prevenirii răspândirii organismelor de carantină ale plantelor, precum şi în cazul pierderilor provocate de un incident de mediu.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau