Filmul „Ba se Poate!”, vizionat de liceenii băcăuani
Dimensiune font:
Ieri a ajuns în Bacău pelicul inspiraţională „Ba Se Poate!”. Acesta este un film documentar care spune povestea a 5 licee tehnologice din România care prin proiectul Zburd – Educaţie prin coaching, au mărit rata de promovabilitate de la 2% la 40%, avânt în vedere că în liceele tehnologice iau BAC-ul anual sub 5 elevi. Filmul este un ghid de bune practici pentru celelalte licee care aspiră la un nivel superior de performanţă şi va fi distribuit în mai multe cinematografe din ţară. Imaginea filmului este semnată de Cosmin Nistor, iar coloana sonoră le aparţine compozitorilor Georg Mausolf şi Nicklas Bauske. Asociaţia ROI, a implementat proiectul Zburd în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Sibiu şi Câmpulung-Muscel. Timp de 2 ani, au consolidat prin coaching relaţia elev-profesor-părinte, lucru care a ridicat fiecare liceu din program, la alt nivel de performanţă. Simona David-Crisbăşanu, iniţiatoarea proiectului, împreună cu numeroasa echipă de coach, au adus o premieră în educaţia din România, constientizând fiecare liceu că schimbarea cea mai puternică şi facilă vine din interior, unind cei 3 actori principali, elevii, profesorii şi părinţii, care împreună au identificat ţintele, paşii apoi soluţiile pentru a depăşi blazonul de liceu foarte slab. „M-a fascinat ambiţia cu care elevii au depăşit barierele impuse de statutul social sau nivelul general de educaţie din cele 5 licee. Am reuşit să arătăm drumul spre succes al elevilor”, a spus Tedy Necula, regizorul. Pelicula a fost urmărită de sute de elevi băcăuani. În fiecare an, în judeţul Bacău, sunt cel puţin cinci licee unde numărul cel care iau Bac-ul pot fi număraţi pe degetele de la o mână sau nu au nevoie de niciun deget, pentru că sunt care au şi promovabilitate zero.
Paula Cristian
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau