(FOTO-VIDEO) Scandal în miez de noapte în Frumoasa
Dimensiune font:
Un bărbat le-a dat bătăi de cap seara poliţiştilor, după ce a dat volumul la maxim în difuzoare, la o petrecere de casă nouă. Acesta s-a liniştit doar după ce a fost amendat de poliţişti.
Locatarii unui imobil situat pe bdul Poitiers au ajuns la disperare vineri noaptea, după ce un vecin proaspăt mutat în căminul Incom a dat muzica la maxim. Oamenii au încercat să discute civilizat cu bărbatul pentru a mai reduce din decibeli, dar când au văzut că nu au cu cine se înţelege, au apelat la sprijinul poliţiştilor Secţiei 5. „Am încercat să discutăm, dar nu ai cu cine. Mi-a spus că lucrează în poliţie şi nu are nimeni ce să-i facă. Locatarii au venit şi mi s-au plâns că nu se pot odihni”, a spus administratorul căminului. Când au bătut la uşă, oamenii legii au purtat negocieri cu petrecăreţii, care păreau a înţelege situaţia. „Am dat si eu o petrecere de casă nouă. Vorbesc cu dumneavoastră, dar nu de faţă cu presa”, a declarat Laurenţiu Sava, proprietarul camerei de cămin.
Liniştiţi cu amendă
În urma discuţiilor, petrecăreţii au redus din volumul decibelilor şi au invitat oamenii legii la o cafea, aceştia fiind, bineînţeles, refuzaţi. Mai mult, ei s-au lăudat cu o rudă pe care o au la Poliţia Municipiului, însă nici acest lucru nu i-a înduplecat pe poliţişti, care le-au acordat în primă fază un avertisment. Însă, după aproximativ 30 minute, pentru că petrecăreţii nu au respectat înţelegerea, vecinii au apelat din nou la sprijinul poliţiştilor. De această dată, au fost şi ameninţaţi de proprietarul turmentat. „Proprietarul a fost sancţionat cu 200 lei. Sperăm ca de această dată să înţeleagă şi să nu mai deranjeze vecinii. În această meserie trebuie ca, înainte de a acţiona să-ţi păstrezi calmul, să discuţi cu părţile implicate şi să încerci să aplanezi conflictul, pentru a nu degenera”, a spus agentul şef adjunct Dorin Vasiliu, din cadrul Secţiei 5 Poliţie. În urma amenzii aplicate, oamenii legii nu au mai fost solicitaţi să intervină la adresa cu pricina. Andrei HURBEA
„Am dat si eu o petrecere de casă nouă…” - Laurenţiu Sava, proprietar cameră de cămin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau