Gigantul Yazaki ar putea deschide o fabrică la Botoșani
Dimensiune font:
Proiectul este pentru zona Bucecea
Yazaki, producător de componente auto, este primul gigant mondial interesat să deschidă o fabrică la Botoşani într-o industrie grea. O delegaţie a japonezilor a venit la Botoşani, săptămâna trecută, şi a vizitat locul unde Consiliul Judeţean va amenaja un parc industrial la Bucecea, precum şi câteva zone din municipiu. „Le-a plăcut zona de la Bucecea, iar dacă ei vor hotărî să deschidă la Botoşani o fabrică, eu le-am garantat că parcul industrial de la Bucecea va fi amenajat până la jumătatea anului viitor”, a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.
Pe lângă Bucecea, japonezii au vizitat în Botoşani şi spaţiile de la Mecanex şi Cora, vizavi de Praktiker. „Ei ne-au spus că dacă ne vor alege pe noi ca destinaţie a investiţiei atunci vor avea nevoie de un spaţiu pe care sa-l doteze rapid şi în care să înceapă în scurt timp producţia până când va fi finalizat parcul industrial de la Bucecea”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ Botoşani. (Alina Caliniuc)
„Au văzut câteva spaţii din municipiu care se pretează la cerinţele lor, iar dacă vor investi la noi vor anunţa cel mai probabil în ianuarie, cel târziu în februarie, pentru că vor să se mişte rapid” -- Gheorghe Sorescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau