Haos la permise auto
Dimensiune font:
* schimbarea legislaţiei i-a determinat pe ieşeni să ia cu asalt ghişeele Serviciului Public Comunitar Permise Auto şi Înmatricularea Vehiculelor * dacă într-o zi normală la ghişee se prezintă cam 60 de ieşeni, în aceste zile numărul lor a depăşit 250
Ca să nu mai treacă pe la medic, sute de ieşeni se îmbulzesc în aceste zile la Serviciul Public Comunitar Permise Auto şi Înmatricularea Vehiculelor. Asta se datorează Ordonanţei de Guvern care intră în vigoare de pe 19 ianuarie şi care aduce noi modificări la regimul reînnoirii acestor documente. Începând cu această dată, fişa medicală va fi obligatorie la preschimbarea actului. O altă modificare apare în cazul şoferilor profesionişti. În acest caz, avizele medicale vor fi obligatorii o dată la cinci ani şi nu la 10, ca până acum. Pe de altă parte, dacă permisul este înlocuit înainte de termen, noul document va avea valabilitatea celui vechi.
Neplăceri la călătoriile în străinătate
Pentru a scăpa de noile modificări, ieşenii s-au îmbulzit la ghişee. Chiar dacă mai au răgaz până pe 19 ianuarie, mulţi şoferi vor să-şi ia de-o grijă şi stau cu orele la coadă. Dacă într-o zi normală se prezentau la ghişee pentru preschimbarea documentelor cam 60 de ieşeni, în aceste zile numărul a ajuns la 250. Ceea ce nu cunosc cei care se îmbulzesc în această perioadă este faptul că pot avea şi neplăceri. „Am discutat cu mulţi posesori de permis care au venit să-l preschimbe că pot avea de suferit. Dacă vor ca în această perioadă să-şi petreacă sărbătorile în străinătate, nu o vor putea face în cazul în care vor să meargă cu maşina, deoarece dovada este valabilă doar pe teritoriul României. În urma discuţiilor au înţeles şi mulţi s-au retras. Marea majoritate vor să scape de vizita pe la cabinetele medicale din pricina timpului pierdut şi a banilor”, ne-a spus comisarul şef Vasile Zacornea, adjunctul şefului Serviciului Public Comunitar Permise Auto şi Înmatricularea Vehiculelor. De precizat că programul de lucru cu publicul s-a încheiat ieri pentru anul 2012 şi va fi reluat începând cu data de 3 ianuarie 2013.
(Andrei Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau