Începe ancheta la Filarmonica Botoşani
Dimensiune font:
* consilierii municipali au stabilit, ieri, componenţa comisiei care va ancheta situaţia de la Filarmonică * anul trecut, managerul Mihai Sârbu a intrat în conflict cu subalternii
Cătălina Lupaşcu (PNL), Aura Simion (PSD) şi Gheorghe Florentin Ursuleanu (PPDD) sunt consilierii care vor analiza, la propunerea viceprimarului Cosmin Andrei, situaţia de la Filarmonică. În cadrul şedinţei extraordinare convocată ieri, consilierii PDL şi PER au criticat activitatea derulată în cadrul instituţiei şi au acuzat că la Filarmonică au fost mereu conflicte, deşi li s-au acordat fonduri de la Consiliul Local, iar veniturile sunt ca şi inexistente pentru că, spune consilierul Eugen Ţurcanu, organizează concerte doar pe invitaţii. Pedelistul a acuzat conducerea Filarmonicii că nu desfăşoară acţiuni din proprie iniţiativă, gratuit, în Parcul Mihai Eminescu şi că se plăteşte orice acţiune a lor. Această comisie aprobată în Consiliul Local va analiza situaţia de la Filarmonică şi va da un verdict. Până la finalizarea anchetei administrative de la Filarmonică, Sârbu îşi păstrează postul de manager.
Lobby pentru Filarmonică
Fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă a cerut Executivului Primăriei ca, în momentul în care se va întocmi bugetul, să mărească veniturile instituţiei de cultură la cel puţin 20%. „Nu mi se pare normal ca o instituţie publică, care funcţionează cu venituri proprii, undeva sub 5%, este de 2-3% din câte ştiu, să condamne actul managerial al unui director. În speranţa că viitorul director va gestiona mai bine activitatea în cadrul Filarmonicii, eu propun majorarea veniturilor proprii la minim 20% din buget. Dacă nu se realizează aceste venituri, bineînţeles că vor trebui să reducă şi cheltuielile”, a declarat consilierul local Ghiorghiţă.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau