Încuiat trei zile în primărie
Dimensiune font:
Un bătrân de 85 de ani a stat încuiat trei zile în Primăria Vultureni * edilul comunei spune că bătrânul a avut acces la apă, la toaletă şi chiar a mâncat din ce au adus angajaţii Primăriei la Înălţare * Vasile Cantău spune altceva: a dormit pe jos şi n-a mâncat nimic timp de trei zile
Vasile Cantău a plecat vineri dimineaţă la APIA Bacău. Din Valea Lupului şi până în Vultureni sunt aproape 7 kilometri, pe drum de ţară, peste dealuri, aşa că a fost adus cu maşina, chiar de către primar. „Eu l-am adus dimineaţă, i-am dat adeverinţa pentru APIA şi i-am mai spus ce are de făcut”, îşi începe povestea Octavian Ţăranu, primarul din comuna Vultureni. După ce şi-a rezolvat toate treburile, bătrânul s-a întors la primărie, în speranţa că cineva îl va lua tot cu maşina şi-l va duce acasă. „Eu nu i-am promis că-l duc şi înapoi, dar i-am spus că după ce termină treaba să vină să aştepte aici, poate îl va lua vreun angajat când se termină programul să-l ducă înapoi tot cu maşina. El n-a aşteptat afară pe băncuţă, a intrat în primărie şi s-a dus în sala de şedinţe, care nu e niciodată încuiată şi probabil a adormit. Noi am plecat la 14.30, doamnele de la CEC au plecat pe al 16.00 şi au încuiat clădirea. El a rămas aici până când a venit paznicul şi l-a găsit duminică seară”, a declarat Ţăranu. Edilul spune că, din sala de şedinţe, bătrânul putea ajunge la o bucătărie, unde avea cozonac şi alimente rămase de la Înălţare, dar şi apă potabilă.
„N-am mâncat nimic trezi zile”
Bătrânul, însă, povesteşte altceva. „Am răbdat. Am stat în primărie trei zile. N-am ştiut unde dau toate uşile alea şi n-am umblat pe nicăieri. Mi-a dat o femeie vineri dimineaţă două felii de cozonac şi cu alea am trăit până mi-au dat drumul”. Cu birourile încuiate, Vasile Cantău n-a avut cum să dea telefon să vină cineva să-l elibereze. Chiar dacă geamurile de la sala de şedinţe dau înspre stradă, bătrânul spune că n-a ştiut să le deschidă. Edilul din Vultureni crede că nimeni nu e vinovat pentru incidentul de la primărie, aşa că nimeni nu va fi sancţionat.
Cristina Maria CUCU
„Eu n-am ştiut să deschid geamurile alea. Am stat acolo. Am dormit jos, pe parchet şi m-am rugat. M-am rugat mult la Dumnezeu” -- Vasile Cantău, localnicul încuiat
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau