Judeţul mai are nevoie de doar 11 medici de familie
Dimensiune font:
* în urmă cu o lună, reprezentanţii Casei de Sănătate susţineau că este nevoie de 37 * în urma calculelor făcute s-a ajuns la concluzia că mai e nevoie doar 11 specialişti
Comisia pentru Asistenţă Medicală Primară din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ, reunită zilele trecute, a refăcut calculele privind necesarul de doctori de familie în judeţ, raportându-se, de astă dată, la numărul de persoane înscrise şi asigurate luate în evidenţe în sistemul SIUI în martie 2013 şi nu la numărul de locuitori, aşa cum făcuse în urmă cu două luni. Cum era de aşteptat, ultimele calcule arată că, de fapt, în judeţ n-ar mai fi nevoie de 37 de medici de familie, cum rezultase din evidenţele luate în calcul anterior, ci doar de 11.
Liste de peste 2.000 de pacienţi
Potrivit unei situaţii întocmite de Comisia pentru Medicină Primară din Neamţ, alcătuită din reprezentanţi ai Casei de Sănătate şi ai Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţ sunt 257 de medici de familie, însă raportat la numărul de 562.000 locuitori ai judeţului, aşa cum a fost stabilit în anul 2010, rezulta că actualii doctori plătiţi per servicii şi asiguraţi de CAS Neamţ vor trebui să-şi împartă „parohiile” cu încă 37 de doctori. Cei mai mulţi, respectiv 31, erau aşteptaţi în mediul rural, unde prestează servicii medicale 143 de medici. Dar imediat după ce a fost făcută publică lista cu localităţile considerate deficitare la numărul de medici de familie, au şi apărut vociferări din partea unor doctori care nu aveau de gând să cedeze asiguraţi de pe listele proprii. Şi uite-aşa a fost reanalizată situaţia la nivel judeţean. “Numărul total de înscrişi pe listele medicilor de familie din Neamţ este 530.997, din care doar 514.112 figurează ca având domiciliul pe raza judeţului Neamţ; din datele centralizate reiese că 42.487 persoane nu sunt înscrise la nici un medic de familie”, au subliniat reprezentanţii CAS Neamţ, dându-le apă la moară doctorilor de familie care au precizat din capul locului că mulţi dintre locuitorii din rural nu figurează cu reşedinţa la ţară şi sunt înscrişi la medici din alte zone ale ţării.
Deşi nu recunosc, medicii de familie care au pe liste peste 2.000 de pacienţi nu prea reuşesc să acorde consultaţii de calitate tuturor bolnavilor la cabinet, în timpul limitat acordat zilnic celor 20 de persoane programate, dar primesc girul Casei de Sănătate să se ocupe în continuare de sănătatea a mii de săteni. Medicul de la Poienari, spre exemplu, care asigură asistenţă medicală primară celor 1.600 locuitori ai comunei, are de oblojit şi bolnavii din Pânceşti. Adică nu mai puţin de 1.476 de săteni, dar CAS Neamţ spune că e ok aşa, făcând public faptul că nu este nevoie de nici un doctor la Pânceşti.
Urgenţă la Alexandru cel Bun
Una dintre comunele vitregite din punctul de vedere al asistenţei medicale primare părea să fie Alexandru cel Bun, unde peste 5.000 de locuitori beneficiază de serviciile a doi medici, iar autorităţile sanitare au mai normat un post în februarie. Dr. Călin, unul dintre cei doi medici de acolo a tunat că “o să iasă scandal dacă mai vine un doctor, pentru că o fi comuna mare, dar mulţi dintre locuitori sunt înscrişi la medici din oraş”, şi iată că acum, conform noilor calcule, nu mai trebuie normat nici un post.
Emilia Savin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau