Linişte, se lucrează la Mimoza!
Dimensiune font:
Faţă de reacţiile publice cu privire la slaba mişcare de pe şantierul deschis pe Esplanada Mimoza, din cartierul Păcurari, şefii Primăriei susţin că la acest obiectiv se lucrează „destul de bine”, existând însă o zi liberă pentru muncitori, la solicitarea locuitorilor din zonă. „Dacă va fi cazul, se va lucra şi duminica, dar e nevoie ca locuitorii din zonă să nu mai audă picamere măcar în această zi. Vorbim de un platou de beton care se sparge la picamer prin zone în care se implementează jardiniere şi alte construcţii, astfel încât locuitorii din Păcurari au cerut ca măcar o zi pe săptămână să fie linişte”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, momentan se lucrează la armarea unor elemente construite, urmând ca firma executantă să-şi programeze turnările de beton, după consultări cu Inspectoratul de Stat în Construcţii. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau