Luminiţa Sălceanu, debarcată de la conducerea DSPM!
Dimensiune font:
Acesteia i s-a imputat, dincolo de deficienţele de comunicare, marcarea teilor pentru tăiere şi retragerea panourilor electorale înainte de termen. În locul acesteia a fost numit Laurenţiu Ivan, unul dintre oamenii de încredere ai primarului Nichita
Schimbările în structurile de conducere ale societăţilor subordonate municipalităţii au continuat pe ascuns. Ieri a venit rândul şefei Direcţiei de Servicii Publice Municipale, Luminiţa Sălceanu, să fie debarcată de funcţie, fără ca oficialii Palatului Roznovanu să anunţe schimbarea. „Doamna Sălceanu a fost numită în funcţia de director adjunct al DSPM, în locul ei fiind numit Laurenţiu Ivan, director adjunct în cadrul Direcţiei Tehnice”, spun surse din interiorul Primăriei Iaşi.
Mazilirea şefei DPSM fusese anunţată încă de acum două luni, primarul Nichita reproşându-i acesteia decizia de a marca teii din Parcul Expoziţiei. Un alt meci al edilului-şef cu şefa DSPM s-a consumat în preajma alegerilor europarlamentare, când d-na Sălceanu a fost serios muştruluită pentru retragerea panourilor electorale înainte de termen, deşi multe dintre acestea fuseseră vandalizate. Nu în ultimul rând, la nivelul executivului Primăriei au existat suspiciuni referitoare la activitatea de ridicat autoturismele parcate neregulamentar.
„Spate” puternic pentru înlocuitorul Luminiţei Sălceanu
Laurenţiu Ivan, noul director al DSPM poate fi etichetat drept omul primarul Gheorghe Nichita. O dovadă în acest sens o constituie faptul că, în iarna anului trecut, Primăria Iaşi a strecurat pe ascuns în organigrama instituţiei un nou post de conducere - director tehnic adjunct în cadrul Direcţiei Tehnice - funcţie care i-a revenit lui Laurenţiu Ivan, cunoscut publicului prin simplul fapt că a fost desemnat de primarul Gheorghe Nichita să conducă comisia tehnică care se ocupă de verificarea stării tehnice a celor două tramvaie care au fost implicate în accidentul de pe strada Arcu. Laurenţiu Ivan a fost angajat pe rând, din 1991, ca şef al Compartimentului Transporturi în cadrul RA Locuinţa, şef al Secţiei Mecanizare din cadrul Citadin, şef Secţie Transporturi în cadrul falimentarei societăţi Lucrări Drumuri şi Poduri (LDP), şef Secţie Mecanizare la Direcţia de Servicii Publice Municipale, iar în ultimii ani, şef Serviciu Daune al sucursalei ieşene Omniasig, post de pe care a revenit în administraţia publică. Nu are nici un grad de rudenie cu europarlamentarul Cătălin Ivan, aşa cum s-a zvonit la un moment dat. Dan CONSTANTINESCU
* * *
„Luminiţa Sălceanu nu e un om care să comunice foarte bine şi nu ştie să se ferească de capcanele presei” - Gheorghe Nichita, mai 2014
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau