Luptă la baionetă pentru gunoaiele judeţului Iaşi
Dimensiune font:
Un contract de peste 90 milioane lei pentru lucrări la staţiile de gestionare a deşeurilor din Ţuţora este vânat de zeci de companii din ţară şi din străinătate. Consiliul Judeţean a fost obligat să reevalueze trei oferte înaintate de participanţii la licitaţie
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi este obligat să reia procedura de licitaţie pentru cel mai important proiect din cadrul sistemului de management al deşeurilor. Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a dispus această măsură în urma a nu mai puţin de opt sesizări care au fost înaintate forului de opt constructori diferiţi: Casrep, Grupo Empresarial Magenta, Coniz Romarg, Victor Construct, Iridex Group, Valoriza Servicios Medioambientales, Cyes Infraestructuras şi Hidroconstrucţia. "În temeiul dispoziţiilor art. 278 alin (2) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, admite în parte contestaţiile formulate de către Iridex Group şi de către Valoriza Servicios Medioambientales în contradictoriu cu judeţul Iaşi. Dispune anularea raportului procedurii nr. 12119/02.09.2013 şi a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia", se arată în decizia CNSC. Forul adaugă că procedura va fi continuată de la etapa de reevaluare a ofertelor depuse de Iridex, Valoriza Serivios şi Grupo Empresarial Magenta.
16 asocieri de firme au participat la licitaţie
Contractul scos la licitaţie are o valoare estimată de peste 90 de milioane lei, iar selecţia de oferte a fost anunţată încă din februarie 2013. Lucrările constau în extinderea staţiei de sortare şi staţiei de tratare mecano-biologică de la Ţuţora. La licitaţie au înaintat oferte 16 asocieri, iar cea declarată câştigătoare a fost depusă de constructorul ieşean Iasicon în parterneriat cu subcontractanţi din Italia şi Germania. (A. Andrei)
Licitaţia a fost lansată în februarie 2013, dar abia în luna septembrie s-a făcut un raport pentru atribuirea contractului. În doar câteva zile, Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a primit opt sesizări, iar două dintre acestea au fost admise parţial şi a dispus continuare procedurii de la etapa de reevaluare a trei dosare
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau